Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Deschiderea anului universitar la Oradea
Universitatea din Oradea şi-a redeschis porţile pentru cei peste 21.000 de studenţi. Dintre ei fac parte studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop dr. Vasile Coman", care au fost prezenţi în capela facultăţii cu hramul "Sfântul Teodor Studitul", pentru a participa la slujba de Te Deum.
După oficierea programului religios, cadrele didactice şi studenţii s-au îndreptat spre Sala de jocuri sportive, unde a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2011-2012. Festivitatea a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat de rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Cornel Antal, care a subliniat eforturile şi realizările cadrelor didactice din această instituţie, eforturi care s-au concretizat în obţinerea unui calificativ favorabil şi a unui loc meritoriu într-un clasament naţional al tuturor instituţiilor academice. De asemenea, rectorul a ţinut să precizeze că învăţământul este cea mai bună şi cea mai eficientă instituţie, şcoala oferind şansa de a reuşi prin eforturi proprii. În finalul cuvântului, rectorul i-a asigurat pe cei prezenţi de faptul că Universitatea din Oradea susţine dezvoltarea continuă şi durabilă într-o valoroasă atmosferă academică. 20 de ani de la reluarea învăţământului religios Prezent la festivitate, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a rostit o cuvântare în care a făcut câteva reflecţii privitoare la relaţia dintre dascăl şi discipol, precum şi la faptul că realizările universitare se concretizează într-o "artă, numită arta cunoaşterii". PS Sofronie a consemnat şi faptul că anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de la reluarea învăţământului teologic universitar orădean, eveniment care se va celebra în perioada 10-12 octombrie 2011. Festivitatea s-a încheiat cu acordarea a 36 de diplome de merit cadrelor didactice universitare, care, în anul universitar anterior, s-au făcut remarcate printr-o bogată activitate ştiinţifică.