Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Deschiderea noului an cercetăşesc în Episcopia Giurgiului
Organizaţia Cercetaşii României din Giurgiu a desfăşurat duminică, 10 octombrie, la Centrul Cultural "Ion Vinea", "Deschiderea noului an cercetăşesc". Programul a început prin săvârşirea slujbei de Te Deum, la finalul căreia părintele Tudor Bogdan Georgian, secretar eparhial, a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului. "Între cei 200 de participanţi s-au numărat copii, adolescenţi şi tineri, precum şi adulţi dispuşi să trăiască alături de cei mai mici aventura cercetăşiei.
Toţi cei prezenţi au păşit împreună în noul an, conştienţi de faptul că îşi vor împlini cu adevărat misiunea doar prin menţinerea unei relaţii vii şi clare cu divinitatea. Timp de câteva ore, cu toţii au avut ocazia de a schimba impresii, de a acumula noi cunoştinţe şi de a trăi împreună momente pline de aventură, joc şi veselie. Într-o atmosferă de poveste, nou-veniţii au descoperit treptat, prin intermediul unor activităţi specifice diferitelor ramuri de vârstă, mottourile care ghidează viaţa cercetaşului şi îi marchează evoluţia", ne-a declarat părintele secretar Tudor Bogdan Georgian. Activităţile propuse în noul an cercetăşesc au ca scop implicarea mai activă în viaţa comunităţii locale, mai ales în zona socială şi ecologică. În ceea ce priveşte activităţile specifice în aer liber, cercetaşii îşi propun mai multe excursii, ocazie cu care să-şi perfecţioneze deprinderile practice.



.jpg)
