După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Deschiderea oficială a Centrului Dynamis în Alba Iulia
Federaţia Filantropia împreună cu Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia deschid azi, 4 octombrie, Centrul de Resurse Dynamis. Evenimentul se va bucura de prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. La lansare sunt invitaţi reprezentanţi ai Patriarhiei Române, ai Federaţiei Filantropia, ai autorităţilor locale, precum şi parteneri şi colaboratori. Proiectul FORTE, în cadrul căruia este deschis centrul, implementat de Federaţia Filantropia împreună cu Patriarhia Română, Instituto de Formacion Integral (IFI) şi Global Commercium Development începând din septembrie 2010, are drept scop dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Administraţiei Patriarhale şi a nouă eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel naţional. A fost realizată o evaluare sistematică, obiectivă şi profesională a capacităţii organizaţionale şi a livrării de servicii sociale a celor nouă eparhii şi, în funcţie de rezultatele acesteia, proiectul propune o intervenţie structurată pentru sprijinirea dezvoltării lor. În acest sens vor fi înfiinţate nouă centre de resurse, în cadrul cărora vor lucra consultanţi pregătiţi în proiect.
Unul dintre acestea va fi Centrul Dynamis al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia care, cu o echipă extinsă formată din 10 persoane specializate în diverse domenii, propune elaborarea şi implementarea unor programe de formare şi de dezvoltare personală având ca obiectiv îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor din cadrul structurilor instituţionale naţionale, regionale şi locale, astfel încât Patriarhia Română să acţioneze ca un partener mai eficient, mai transparent şi sustenabil în domeniul incluziunii sociale.



.jpg)
