Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Despre rolul femeilor în Biserica Ortodoxă
Parohia „Sfântul Ștefan”-Sud din Focșani a organizat marți, 14 martie 2017, o seară duhovnicească dedicată rolului femeii în Biserică, și în mod special al preoteselor. La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, precum și preoți și credincioși vrânceni. La evenimentul găzduit de biserica Parohiei „Sfântul Ștefan”-Sud din Focșani care a purtat numele „Bucuria de a sluji”, dedicat rolului femeii în Biserică, au participat credincioase, dar și preotese din județul Vrancea. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, au participat preotul Eduard-Daniel Bran, protoiereu al Protopopiatului Focșani I, preotul Oscar Frunză, protoiereu al Protopopiatului Focșani II, și preotul Vasile Dabija, protoiereu al Protopopiatului Panciu. Seara cultural-duhovnicească a început prin slujba Paraclisului Maicii Domnului, săvârșită în biserica parohială. Cântările acestei slujbe au fost date de Grupul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Evenimentul a continuat cu prezentarea cărții „Bucuria de a sluji”, scrisă de Juliana Schmemann, soția cunoscutului teolog liturgist de origine rusă, părintele Alexander Schmemann, profesor, scriitor, decan al Seminarului „Sfântul Vladimir” din New York și administrator bisericesc implicat în nașterea Bisericii Ortodoxe din America. Părintele protoiereu Oscar Frunză a făcut o scurtă descriere a lucrării care evidențiază rolul femeii în Biserică, în general, și al preotesei în special, precum și greutățile legate de slujirea preotului și a preotesei în parohiile din timpul nostru.
Un alt moment important al serii a fost concertul de muzică religioasă susținut de Grupul vocal „Cantus” din Focșani, dirijat de Ionuț Drilia, care a încântat publicul prin calitatea interpretării și prin frumusețea pieselor alese.
După acest program artistic, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a felicitat pe părinții protoierei pentru organizarea unui astfel de eveniment și le-a îndemnat pe doamnele preotese să-i sprijine pe preoți în misiunea lor și să fie modele de soții, mame și gospodine pentru celelalte femei din comunitate. La final, preotesele au primit flori și câte un exemplar al cărții „Bucuria de a sluji”.