Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dezbatere despre familie şi ocrotirea copilului
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, vineri, 6 martie 2015, a avut loc dezbaterea universitară cu tema „Familia şi copilul - priorităţi şi provocări ale societăţii contemporane“. Tema a fost abordată din perspectiva teologiei şi a asistenţei sociale.
Evenimentul academic a fost organizat de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, prin intermediul Centrului de Studii şi Documentare „Societate, Drept, Religie“, în colaborare cu profesori specialişti în asistenţa socială de la Universitatea Bucureşti, cu studenţi doctoranzi şi masteranzi, care au participat la această dezbatere ştiinţifică referitoare la o temă de actualitate în teologia şi asistenţa socială.
„O dezbatere despre familie şi copil este bine-venită oricând, cu atât mai mult cu cât este iniţiată şi organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă, pentru că tematica se adresează întregii societăţi. Toată lumea este îngrijorată de fenomenele cu care se confruntă familia ca instituţie astăzi. Este îngrijorată că norme fundamentale altădată, foarte profund interiorizate de societatea românească şi respectate, sunt călcate astăzi în picioare. Protecţia copilului nu este suficient asigurată, iar familia ca instituţie fundamentală, ca formă de comunitate umană, trebuie nu numai să rămână, să fie permanentă, ci trebuie perfecţionată şi prin grija specialiştilor, care trebuie să găsească măsuri de protecţie, de implicare în prevenirea unor fenomene de dezagregare a familiei“, a spus prof. dr. Maria Voinea, prorector al Universităţii Bucureşti. Prin această dezbatere s-au urmărit şi o calificare profesională a absolvenţilor de studii în teologie şi asistenţă socială, şi familiarizarea lor cu domeniul de cercetare şi documentare. „Evenimentul a fost reuşit înainte de toate pentru că ne-a oferit prilejul să ne întâlnim, să analizăm o problemă importantă referitoare la familie şi priorităţile pe care le identificăm în societatea contemporană. Aşa cum s-a subliniat, familia este deosebit de importantă la nivelul societăţii româneşti, în pofida tuturor provocărilor. Ne exprimăm speranţa că studenţii au avut un prilej foarte bun de a aprofunda acest subiect“, ne-a spus lect. dr. Laurenţiu Tănase de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În cadrul dezbaterii au prezentat referate specialişti în domeniul asistenţei sociale, precum şi masteranzi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, de la specializarea Asistenţă socială.