Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dezbateri în cadrul proiectului „SOCIAL“ la Timişoara
La Timişoara a avut loc ieri, 12 iulie, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului "SOCIAL - Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate", proiect strategic cofinanţat din Fondul Social European.
Evenimentul a reunit reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ai Patriarhiei Române, ai ONG-urilor din cadrul Federaţiei Filantropia, ai Primăriei Municipiului Timişoara şi ai celor cinci instituţii italiene implicate în proiectul "SOCIAL - Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate". Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei au participat reprezentanţi ai Fundaţiei Filantropia - filiala Timişoara, Adrian Ghiran, director executiv, pr. Mircea Toie, diac. Marian Pîrvu şi Beatrix Pîrvu. Programul întâlnirii a debutat cu un cuvânt de deschidere susţinut de Rodica Popa, manager de proiect ANP, apoi, de la ora 9:30, au avut loc prezentările şi discuţiile participanţilor pe marginea proiectului, precum şi prezentarea rezultatelor focus-grupului participant la conferinţa de la Roma, organizată în zilele de 21 şi 22 iunie. Apoi, în cadrul unei mese rotunde, au fost abordate teme precum "Procesul legislativ: statutul juridic al întreprinderii sociale în România"; "Start-up pentru întreprinderile sociale şi comercializarea produselor: marketing, colaborare cu sistemul privat, responsabilitatea socială a corporaţiilor, sprijinul sistemului administraţiei penitenciare şi al municipalităţii" şi "Sprijinul municipalităţii în dezvoltarea întreprinderilor sociale, care angajează foşti deţinuţi şi persoane dezavantajate în oferirea de cazare şi asistenţă socială foştilor deţinuţi". Totodată, s-a discutat despre coordonarea reţelelor sociale şi interinstituţionale pentru reintegrarea foştilor deţinuţi prin intervenţia din interiorul către exteriorul penitenciarului. În acest sens, Roberto Bezzi, responsabil educaţional, a prezentat experienţa în domeniu a penitenciarului din Bollate, Italia, iar Georgică Alexeev, director de siguranţă a deţinerii şi regim penitenciar Timişoara, a prezentat experienţa penitenciarului timişorean.