La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Din pridvorul bisericii în mijlocul naturii”
Parohia Stănești din Protopopiatul Moinești, județul Bacău, a găzduit în perioada 15-20 august 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cea de-a treia ediție a școlii de vară intitulate „Din pridvorul bisericii în mijlocul naturii”. Tinerii au vizitat mănăstiri, Monumentul Eroilor din Târgu Ocna, au participat la sfintele slujbe, precum şi la diverse concursuri şi activităţi educative şi au vizionat mai multe filme cu caracter creştin.
Debutul taberei a fost la 15 august, zi în care ”tinerii au participat la Sfânta Liturghie, dând răspunsurile la strană cu ocazia hramului Parohiei «Adormirea Maicii Domnului». Totodată, fiecare zi a şcolii de vară a început în dialog cu Dumnezeu, tinerii citind rugăciunile de dimineață, fiind și un exercițiu de lectură și dicție sub supravegherea domnului profesor Nicolae Chira, director al Școlii Gimnaziale Măgirești, și a doamnei învățătoare Daniela Timofti. Cercul s-a închis la data de 20 august, când, în cadrul Sfintei Liturghii, au fost premiați participanţii şi voluntarii proiectului”, ne-a declarat pr. paroh Constantin Florariu, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”.
Ediția a 3-a Şcolii de vară „Din pridvorul bisericii în mijlocul naturii” a stat sub semnul întâlnirilor, atât duhovnicești, cât și patriotice. „În cadrul excursiei organizate în cea de-a treia zi, tinerii s-au întâlnit cu eroii neamului căzuți acum 100 de ani pe frontul Oituz – Coșna – Cireșoaia. Aceştia au avut parte de o adevărată lecție de istorie predată la Monumentul Eroilor din Târgu Ocna. Următorul popas a fost la Mănăstirea Măgura Ocnei, unde, după ce s-au închinat, tinerii au avut deosebita ocazie de a fi binecuvântați de părintele Epifanie, duhovnicul mănăstirii, care le-a împărtășit povețe și îndemnuri duhovnicești. Pentru bucuria copiilor, ziua a fost împlinită prin joc și voie bună în parcul central al stațiunii Slănic Moldova și printr-un periplu la izvoarele minerale”, a mai spus pr. Constantin Florariu. Seria întâlnirilor a continuat în celelalte zile sub cupola bisericii, unde părintele paroh Constantin Florariu a stat de vorbă cu tinerii și, spre încântarea acestora, le-a explicat rânduiala Proscomidiei, tâlcuindu-le astfel importanța participării la Sfânta Liturghie. De asemenea, alături de prof. Nicolae Chira, tinerii au vizionat filme cu tematică ortodoxă, după care au dezbătut sensul lor duhovnicesc și valorile promovate. Copiii au fost încântați să ia parte și la două concursuri: „Desene pe asfalt” și competiția lor preferată, „Toaca-n Cer”. Tradiția va continua și în anii următori, pr. Constantin având dorința de a le oferi o alternativă copiilor de petrecere a timpului liber pe perioada vacanței, dar și bucuria de a-i strânge pe micii creștini în jurul bisericii.