În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Dogmatica empirică“ - o radiografie a îndumnezeirii şi a omului îndumnezeit
Librăria Doxologia din Iaşi a găzduit ieri lansarea cărţii „Dogmatica empirică după învăţăturile prin viu grai ale părintelui Ioannis Romanidis“ al cărei autor este Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului; lucrare editată de Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La eveniment, au fost invitaţi să prezinte acest volum pr. prof. dr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, şi Tatiana Petrache, traducătoarea din limba neogreacă a volumului.
În debutul evenimentului, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, a prezentat truda asiduă prin care acest volum a fost publicat, subliniind faptul că acesta reprezintă o lucrare singulară pe piaţa de carte românească, adăugându-se unei serii de volume cu subiect dogmatic din care mai fac parte: „Credinţa în Cel Nevăzut“ a lui Placide Desille şi „Introducere în teologie ortodoxă“ a Mitropolitului Ilarion Alfeyev. „Teologia dogmatică nu trebuie să ne sperie, ea fiind ceva firesc în viaţa noastră, atunci când ne curăţim de păcat şi ajungem la îndumnezeire“, a menţionat Cătălin Jeckel.
„În sfârşit, scriam rugându-mă“
În continuare, a luat cuvântul Tatiana Petrache, traducătoarea din limba neogreacă a volumului, care a ţinut să precizeze că „scopul lucrării este de a-l determina pe om să devină sfânt. Nu merită să îţi trăieşti viaţa decât dacă doreşti să fii sfânt, căci altfel nu ai acces la înviere, nu te vindeci. Dogmatica este ştiinţa medicală care te vindecă de moarte şi te duce la sfinţenie. Îţi defineşte starea de sănătate, vederea lui Dumnezeu şi unirea cu Hristos. Această ştiinţă medicală presupune: medicamente, medici, spital, operaţii medicale. Medicamentele sunt reprezentate de dogmă; medicii sunt persoanele care au ajuns la îndumnezeire; operaţiile medicale sunt tainele Bisericii. Dogma oferă criterii de evaluare a sănătăţii; ştii cât eşti de bolnav. Dacă nu conştientizezi cât eşti de bolnav, nu poţi să te vindeci“.
De asemenea, Tatiana Petrache a adus în atenţia publicului prezent la eveniment o prezentare a cărţii realizată chiar de Mitropolitul Ierotheos Vlachos. Acesta a specificat printre altele că doreşte să mărturisească faptul că în toate etapele acestei lucrări, îndeosebi în aceea a conceperii şi a scrierii, era stăpânit de o insuflare aparte, asemenea celei a pictorilor, iconarilor, poeţilor, dar mai ales a pustnicilor isihaşti: „De-a lungul întregii zile, mintea mi-era pur şi simplu răpită de ceea ce scriam şi de ceea ce mă pregăteam să scriu, până şi în vremea somnului, şi toate acestea se săvârşeau prin rugăciune. Nu pot să spun mai mult. Îmi părea de parcă aş fi zugrăvit o icoană - în sfârşit, scriam rugându-mă.“
O critică a teologiei de şcoală care îţi descoperă căile care duc spre Dumnezeu
Autorul consideră că cea mai importantă realizare a Părintelui Ioannis Romanidis, aşa cum se vede şi din „Dogmatica empirică“, este că a curăţat dogmatica ortodoxă de orice idee scolastică, de silogisme şi plăsmuiri ale minţii omeneşti, de terminologii străine învăţăturii Sfinţilor Părinţi, înfăţişând curat învăţătura sfinţilor îndumnezeiţi, adică a prorocilor, apostolilor şi părinţilor Bisericii. Conform spuselor Mitropolitului Ierotheos Vlachos, „teologia Părintelui Romanidis este teologia sfinţilor împotriva diavolului şi a păcatului, împotriva fricii de moarte, iar lupta aceasta împotriva diavolului şi a păcatului este premisă obligatorie pentru a trăi experienţa îndumnezeirii în Hristos. «Dogmatica empirică» este o adevărată radiografie a îndumnezeirii şi a omului îndumnezeit“.
În final, pr. prof. dr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, şi-a manifestat bucuria apariţiei acestei cărţi la Editura Doxologia, aceasta angajându-se într-un proiect editorial de recuperare a tradiţiei patristice. „Această carte pune în discuţie cam tot ce ştim despre teologie. Părintele Ioannis Romanidis este un altfel de profesor, unul autentic, care are o trăire practică a lui Dumnezeu. Doar atunci când ajungi la iluminare capeţi adevărata teologie. E o descoperire a lui Dumnezeu a celui care Îl căută. Cartea vorbeşte despre sine, este o critică a teologiei de şcoală care îţi descoperă căile care duc spre Dumnezeu“, a menţionat părintele profesor.
„Dogmatica empirică după învăţăturile prin viu grai ale părintelui Ioannis Romanidis“ a fost scrisă ca o consecinţă a relaţiei personale pe care Mitropolitul Ierotheos a avut-o cu părintele Romanidis mai ales în ultimii ani de viaţă ai acestuia, când, aproape retras din lumea dezbaterilor academice, a devenit, ca pensionar, preot slujitor al Mitropoliei de Nafpaktos. Pe de altă parte, autorul volumului a avut la dispoziţie o cantitate impresionantă de înregistrări audio ale unor convorbiri teologice cu grupuri de ucenici apropiaţi ai părintelui Romanidis, dar şi înregistrări inedite ale unor prelegeri academice ale acestuia, care nu erau cu nimic superioare celor dintâi.