În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Doi ierarhi au slujit la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin
Credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin, județul Tulcea, au trăit duminică, 3 decembrie, momente de aleasă bucurie. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost precedată de binecuvântarea Centrului social-filantropic și misionar, a trapezei și capelei mortuare ale parohiei, zidite în perioada 2016-2023.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, care relatează Vindecarea orbului din Ierihon. „Rămân în sufletele noastre astăzi mai întâi mesajul Mântuitorului din Evanghelie. Orbul, care căpătând lumină, prima persoană pe care a văzut-o a fost Dumnezeul și omul Iisus Hristos, Izvorul luminii și al vieții noastre pe care Îl așteptăm la Betleem să lumineze și sufletele noastre. Liturghia și filantropia se împlinesc la doi pași de aici cu marele act național. În locul acesta, regele nostru Carol a semnat actul de independență al României. Fie ca cele trei făclii, liturgică, de rugăciune isihastă și de filantropie, să le așezăm pe altarul iubirii de neam, de bucurie și de unitate națională”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Cei care au sprijinit lucrările realizate în ultimii ani au primit din partea parohiei și Episcopiei Tulcii acte de apreciere și diplome, ne-a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.
Un cuvânt a fost adresat și de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii: „Bucurie, pace, lumină, liniște și binecuvântare am primit astăzi la Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Măcin.
Mântuitorul, care a luminat ochii orbului, ne-a luminat și pe noi, la lumina cunoștinței ne-a adus, în așa fel încât să lucrăm poruncile Domnului care sunt lumină, cum spune Prorocul David, și să umblăm pe căile luminii, ca să fim lumină pentru noi și pentru semenii noștri”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhii au primit în dar din partea parohiei câte o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii parohiei.