După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Doi noi doctori în teologie la Facultatea „Justinian Patriarhul”
În Sala de consiliu a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc ieri, 4 octombrie, susținerea publică a două teze de doctorat în teologie. Drd. George-Gabriel Nișcoveanu a susținut lucrarea intitulată „John Wyclif și influența lui în spațiul european”, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Daniel Benga. Cercetarea a fost începută sub coordonarea părintelui profesor Adrian Gabor, trecut la cele veșnice în 2017. Din comisia de evaluare au făcut parte, alături de îndrumător: pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu), pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca) și pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din București).
De asemenea, drd. Marius-Ștefan Ciulu a susținut public teza intitulată „Începuturile monahismului creștin în tradiția Sfântului Antonie cel Mare”, elaborată sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță. Din comisia de evaluare au făcut parte, alături de îndrumător: pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași), pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu) și pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din București).
Ambele comisii au fost prezidate de conf. univ. dr. Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. La final, noii doctori în teologie au depus jurământul de credinţă şi au fost felicitaţi de membrii comisiei şi de participanţii la eveniment.



.jpg)
