În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
Donare de sânge în Parohia Valdemoro, Spania
Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro, Spania, a organizat duminică, 9 aprilie, o acţiune caritabilă, de donare de sânge. În baza unui parteneriat de colaborare încheiat cu Cruz Roja Española (Madrid), două autobuze speciale însoțite de personal medical de specialitate au fost prezente la praznicul Floriilor lângă locașul de cult. Astfel, 40 de creștini au donat sânge, unii înainte de a participa la Sfânta Liturghie, iar alţii la finalul acesteia.
Acțiunea a fost coordonată de Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației „Armonia” din Valdemoro, beneficiind de sprijinul mediatic al Primăriei Valdemoro și de suportul logistic al Poliției Municipale. Potrivit doamnei Elena Fernández Gómez, din cadrul Departamentului de Promovare, Comunicare și Imagine al Crucii Roșii, activitatea a fost încununată de succes, pe lângă românii implicați participând și 24 de donatori spanioli care locuiesc în apropiere. Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro a primit din partea Crucii Roșii o scrisoare de mulțumire.



.jpg)
