În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Donație de aparatură medicală la Spitalul din Fălticeni
Preoţii din Protopopiatul Fălticeni au donat luni, 18 noiembrie, aparatură medicală spitalului din localitate, în valoare de 9.200 de lei. Este vorba de două monitoare de funcții vitale de tip CMS 8000 de ultimă generație, ce vor fi folosite în cadrul secțiilor de chirurgie și medicină internă.
Medicul Stelică Constantin, șeful secției de medicină internă, a mulțumit tuturor, remarcând faptul că „aceste aparate sunt foarte necesare activității spitalicești. Totodată vrem să subliniem faptul că și celelalte aparate pe care le-ați donat către spitalul nostru dau randamentul dorit; de exemplu, EKG-ul donat acum doi ani se află în secția de primiri urgențe a Spitalului Municipal Fălticeni. Toate donațiile pe care le faceți pentru noi sunt o binecuvântare pentru cadrele medicale, dar și pentru pacienții acestui spital, mai ales pentru faptul că ele vin din partea Bisericii”.
„Acest dar îl oferim din inimă și cu multă dragoste creștină, în numele Bisericii, al preoților și al credincioșilor. Mulțumim pe această cale și domnului doctor manager Vlad Alexandru Morariu pentru frumoasa colaborare”, a subliniat pr. protopop Adrian Dulgheriu.



.jpg)
