În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Dorim să le oferim copiilor noştri ora de religie!“
Timp de mai bine de două săptămâni, societatea românească s-a confruntat cu o situaţie dureroasă, ce risca să conducă în zona anacronismului, o situaţie generată de tendinţa de a extrapola sensurile actuale ale unei excepţii legate de prezenţa orei de religie în şcoala românească în raport cu valori fundamentale ale poporului român, statornicite în perioade istorice ample.
Deruta a fost amplificată de înţelesurile diferite pe care câteva persoane le-au dat semnificaţiei orei de religie, fluiditatea conceptuală partinică şi folosirea contradictorie, uneori greşită, alteori tendenţioasă a noţiunilor fiind de-a dreptul păguboasă. Cu toate acestea, părinţii ai căror copii învaţă în şcolile româneşti au reuşit să depăşească această perioadă cu demnitate şi să se sustragă oricărei încercări de abuz a identităţii colective creştine a românilor, o identitate care a stat la baza continuităţii noastre pe aceste meleaguri, dar şi a construcţiei naţionale din secolele XIX-XX.
Niciodată nu au fost invitaţi părinţii să viziteze şcolile şi liceele într-un interval atât de scurt. Acum, o decizie a Curţii Constituţionale a obligat milioane de părinţi să completeze o cerere pentru ca elevii să poată participa la orele de religie.
Mesajul transmis în primele zile ale lunii martie din acest an de către părinţii a 2.140.238 de elevi, care au depus cerere pentru ora de religie, este unul impresionant şi îmbucurător, cu ecouri largi şi de durată. Este o dovadă a credinţei trăite şi o mărturisire a iubirii faţă de adevăr, ce contribuie la reafirmarea importanţei acestei discipline, dar şi a consistenţei fenomenului religios românesc, fără a prejudicia, însă, interferenţa normală a valorilor religioase cu caracteristicile generale ale modernităţii, evidentă în tot spaţiul european. Mai mult decât atât, abordările antropologice, sociologice, psihologice şi teologice au evidenţiat rolul religiei în formarea şi definirea plenară a personalităţii umane, în disonanţă cu abordările apologetice ale „noului“ cu orice preţ, străine de profilul societăţii noastre.
Valorile creştine ale poporului român
Cu această ocazie, românii au avut posibilitatea să reafirme că poporul nostru este eminamente creştin şi că valorile lui nu pot fi minimizate de nimeni. De asemenea, au afirmat că se dezic de cei care, sub pretextul apărării dreptului la libertatea de gândire şi de conştiinţă, doresc să fure copiilor noştri bucuria credinţei, trecutul din care ne tragem seva, dar, mai cu seamă, viitorul.
Ora de religie promovează valorile spirituale fundamentale ale omului, dar şi vieţuirea responsabilă în familie şi societate. Ea reactualizează cu obiectivitate lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, posibilitatea asanării conştiinţei morale prin credinţă şi Legea strămoşească, pe care s-a clădit etnicul românesc. Pentru a ne păstra ca neam, pentru a dobândi puterea de înţelegere şi de respectare a valorilor lumii în care trăim, nu ne permitem să pierdem valoarea supremă - credinţa în Dumnezeu!
Părinţii şi elevii, în Biserica lui Hristos
În Arhiepiscopia Alba Iuliei, ca, de altfel, în toate zonele ţării, laicatul ortodox a acţionat ca un tot organic, dând expresie la un atât de necesar apostolat laic, fundamentat pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie.
Părinţii, atât la nivel individual, cât şi în forma organizată a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, s-au dovedit a fi un component esenţial al Bisericii lui Hristos, conştienţi că de modul în care îşi asumă credinţa creştină şi o trăiesc în viaţa de zi cu zi depinde soarta Bisericii şi chiar a ţării. În judeţul Alba, 93,80 %, iar în judeţul Mureş 83,70% dintre elevii majori sau părinţii elevilor minori au depus cereri pentru participarea la ora de religie. Această situaţie dă mărturie despre legătura puternică ce există între ierarhie şi mireni, între Şcoală, Familie şi Parohie, dar şi despre interesul comun de a contribui cu metode materiale şi spirituale la formarea tinerilor noştri şi la pregătirea lor pentru ziua de mâine, nu doar ca teoreticieni ai cantitativului, ci şi ca mădulare vii ale Trupului lui Hristos. (Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, Filiala Alba)