În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Două zile de activităţi pentru copii în Parohia Giurgeşti
Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Paşcani, sub îndrumarea părintelui Dumitru Rusu, a organizat în Parohia Giurgeşti din Protopopiatul Paşcani Tabăra din pridvorul satului.
În perioada 30-31 august, Parohia Giurgeşti, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, a găzduit Tabăra din pridvorul satului. Programul s-a desfăşurat în curtea bisericii, obiectivul taberei fiind dezvoltarea aptitudinilor tinerilor participanţi. Ei au avut în mijlocul lor moderatori care i-au învăţat cum să facă cruciuliţe sau origami, cum să înceapă portretul unei persoane, dar şi ce înseamnă spiritul de echipă. Copiii au fost supuşi la diferite teste pentru a intra în dialog şi comunicare cu ceilalţi din jurul lor. A avut loc şi un moment de dialog duhovnicesc, pornindu-se de la întrebarea „Cine sunt eu?“, aducându-se în discuţie viaţa şi martiriul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi. „Au fost două zile în care curtea bisericii parohiale s-a transformat într-o lume minunată a copiilor. Ei au participat la Sfânta Liturghie, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos, au învăţat cum să facă cruciuliţe, cum să-şi dezvolte imaginaţia făcând diferite obiecte din hârtie, s-au jucat şi au lucrat în echipă. Le mulţumesc enoriaşilor care au înţeles cât de mult înseamnă pentru copii să participe la asemenea programe educaţionale, dar şi oamenilor care le-au asigurat copiilor cele trei mese de peste zi“, a spus părintele paroh Dumitru Rusu. Totul s-a încheiat cu un program artistic lângă un foc de tabără, la care au participat şi credincioşii din sat. La final, s-a cântat Troparul Ortodoxiei şi „Cuvine-se cu adevărat“ ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi.