În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Duminica a 23-a după Rusalii pe Colina Bucuriei
Duminică, 25 octombrie 2015, pe Colina Patriarhiei din Capitală, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, mii de pelerini au participat la slujba Sfintei Liturghii arhierești, care a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Macarie a tâlcuit înţelesurile adânci ale pericopei evanghelice despre vindecarea de către Iisus a demonizatului din ținutul Gherghesenilor. „Diavolul are putere asupra noastră doar atâta cât îi dăm noi”, a spus ierarhul, arătând că, prin vindecarea bărbatului demonizat și trimiterea lui în casa şi cetatea sa, Mântuitorul i-a încredinţat lucrarea apostolească. „Și noi, iubiții mei, în aceste zile de prăznuire, suntem chemați deopotrivă, cler și popor, la apostolat, pentru a mărturisi minunile lui Dumnezeu de lângă raclele sfinţilor. Și dumneavoastră, pelerinii, care ajungeți aici, să mărturisiți tuturor cât bine vă face Preamilostivul Dumnezeu prin minunile pe care le lucrează prin sfinții Săi; bucuria deplină pe care o simțim atunci când ne închinăm la moaștele sfinților, pătrunse de energiile sfințitoare ale Harului dumnezeiesc... Sfinții Trei Ierarhi, laolaltă cu sfinții care sunt permanent aici, pe Colina Patriarhiei, prin moaștele lor, ne învață cum să mărturisim binefacerile lui Dumnezeu prin puterea modelului. Demonizatul nu a rostit multe cuvinte atunci când L-a propovăduit pe Hristos, Binefăcătorul său, ci s-a înfățișat tuturor așa cum era, vindecat de rănile păcatelor, purtând chipul luminos al slavei lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie. La finalul slujbei, Părintele Episcop Macarie a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea de a sluji Dumnezeiasca Liturghie şi de a se număra între evlavioşii pelerini la moaştele sfinţilor grabnic-ajutători pe calea mântuirii.