În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Duminica Floriilor la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
La Catedrala Mitropolitană din Sibiu, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim.
Credincioşii au participat la sărbătoare purtând ramuri de salcie, aşa cum este obiceiul la această mare zi a creştinătăţii pregătitoare pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Iulian Moisă a fost hirotonit diacon, iar diaconul Gheorghe Şamu a fost hirotonit preot pentru Parohia Chirpăr, judeţul Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Floriilor.
„Mântuitorul a intrat în mod smerit în Ierusalim, dar a fost primit ca Împăratul cerurilor. Întreaga cetate L-a întâmpinat pe Iisus cu stâlpări de finic, iar unii au așternut hainele lor pe drum înaintea Lui și rosteau cuvinte profetice de laudă care se cuvenea numai lui Dumnezeu. Mulțimea Îl aclama, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!» (…) Stâlpările și florile cu care Îl întâmpinăm și noi pe Hristos, Care astăzi merge la Ierusalim să ne pregătească mântuirea noastră, simbolizează roadele nevoințelor adunate de noi în cele 40 de zile de postire”, a subliniat ierarhul.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe credincioşi să parcurgă drumul duhovnicesc din Săptămâna Pătimirilor în post şi rugăciune, prin participarea la sfintele slujbe săvârşite în aceste zile unice din calendarul creştin, respectând toate măsurile de siguranţă sanitară din această perioadă şi având credinţa şi nădejdea că Dumnezeu va opri molima care a cuprins lumea şi va ocroti sănătatea oamenilor.