În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Duminica Lăsatului sec de brânză la Focșani
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), 2 martie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din municipiul Focșani. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei din Cimitirul Nordic, cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, răspunsurile la strană fiind date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Împreună cu ierarhul au slujit pr. Aurel Boțan - protopop al Protoieriei Focșani I; pr. paroh Vasile Metu - secretar al aceleiași protoierii; pr. Florinel Văsie - paroh al Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani; pr. George-Marian Lățcan - paroh al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Focșani; arhid. Daniel Dumitrică - secretar eparhial; arhid. Laurențiu Manea.
În omilia rostită, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a explicat învățătura despre iertare, post și neagonisire, desprinsă din Evanghelia duminicală (Matei 6, 14-21): „Să începem călătoria postului privind mai mult înlăuntrul nostru, conștientizând starea de păcătoșenie în care ne aflăm, că am greșit și că trebuie să ne pocăim, să ne îndreptăm. Pocăința nu înseamnă doar regretul pentru păcatele pe care le-am făcut, ci presupune și hotărârea de a ne îndrepta, de a ne întoarce la Părintele ceresc, adică la Dumnezeu-Tatăl. Prin urmare, Biserica ne cheamă la post, rugăciune, facerea de bine, citirea Sfintei Scripturi și a cărților cu conținut duhovnicesc, dar mai ales să participăm la slujbele specifice acestei perioade, chiar din primele patru zile ale Postului Sfintelor Paști, când, în cadrul Pavecerniței Mari, se va citi Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Ciprian a citit „Rugăciunea la începutul Postului Mare și la începutul fiecărui post”.
În semn de apreciere pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, preotul paroh Vasile Metu a primit rangul onorific de iconom.






.jpg)
