La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Duminica Ortodoxiei în parohii transilvane
Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paşti, a fost marcată în mod deosebit în numeroase parohii. Credincioşii ortodocşi din Orăştie au participat, pentru al doilea an consecutiv, la o procesiune cu icoane, spre a mărturisi credinţa şi cinstirea pe care o au faţă de Dumnezeu şi de sfinţii Săi.
Prima duminică din Postul Mare, a Ortodoxiei, a fost un prilej deosebit pentru credincioşii ortodocşi din cele patru parohii din Orăştie de a participa la o procesiune cu icoane, spre a mărturisi credinţa şi cinstirea pe care o au faţă de Dumnezeu şi de sfinţii Săi. După încheierea Sfintei Liturghii, preoţii şi credincioşii din toate parohiile orăştiene s-au întâlnit, mergând împreună să-şi afirme credinţa ortodoxă. Alături de protopopul Orăştiei, Călin Mihuţ şi de ceilalţi preoţi din oraş, au luat parte la manifestare oficialităţi centrale şi locale, intelectuali, profesori, elevi şi credincioşi de toate vârstele. Creştinii din Orăştie s-au întâlnit cu bucurie, ţinând fiecare în braţe câte o icoană adusă special de acasă pentru acest eveniment.
„La încheierea procesiunii, protopopul Călin Mihuţ a rostit un cuvânt duhovnicesc mobilizator şi dătător de nădejde, mai ales în contextul actualelor atacuri la credinţă, la religie ca disciplină şcolară. La final, toţi credincioşii au plecat bucuroşi acasă de la cea de-a doua ediţie a procesiunii cu icoane, devenind mai conştienţi de faptul că viaţa creştinului presupune în mod obligatoriu vigilenţa, lupta şi mărturisirea credinţei, prin cuvânt şi faptă“, a spus profesorul Antonio Boloţ, din cadrul Protopopiatului Orăştie.
Sărbătoare în cartierul clujean Plopilor
În cadrul programului catehetic intitulat „Hristos împărtăşit copiilor“, Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi „Sfântul Apostol Bartolomeu“ din cartierul clujean Plopilor desfăşoară activităţi religioase, culturale, educative, social filantropice etc. În anul precedent, la iniţiativa parohului Gavril Vârva s-a deschis un atelier de pictură cu icoane pe sticlă intitulat „Micii artişti“.
„Aici copiii îşi pot exprima talentul şi dragostea faţă de sacru şi frumos, faţă de chipul lui Hristos, al Maicii Domnului, al îngerilor şi al tuturor Sfinţilor“ a spus pr. Gavril Vârva, care a adăugat că în „Duminica Ortodoxiei, în care este marcată biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor şi cinstirea sfintelor icoane, micii artişti au pregătit o expoziţie de icoane pe sticlă. Icoanele au fost expuse după Sfânta Liturghie într-un loc special amenajat pentru a putea fi văzute şi apreciate de către credincioşii comunităţii noastre parohiale prezenţi“.
Activităţile cu şcolarii din Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi „Sfântul Apostol Bartolomeu“ se desfăşoară în mod deosebit în ziua de sâmbătă, începând cu ora 10:00, în spaţiul amenajat la demisolul bisericii. „Acest spaţiu oferă copiilor cele mai potrivite condiţii pentru buna educaţie şi formare în spiritul evangheliei lui Hristos. Tot în acest context al proiectului catehetic menţionăm că în zilele de peste săptămână: luni, marţi, vineri şi sâmbătă, un grup de profesori din cuprinsul parohiei noastre oferă meditaţii în mod gratuit copiilor care au nevoie de această formă de aprofundare a disciplinelor pe care le învaţă la şcoală“, a mai spus pr. Gavril Vârva.
Duminica Ortodoxiei la Berchieşu, Cluj
Credincioşii împreună cu paroh Florin Negru de la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitatea Berchieşu, judeţul Cluj, i-au primit în mijlocul lor pe pr. lect. univ. dr. Grigore Dinu Moş, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, şi un grup de tineri studenţi teologi care au dat răspunsurile în cadrul Sfintei Liturghii. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi după citirea pastoralei Sfântului Sinod, părintele lect. univ.dr. Dinu Moş a rostit un cuvânt duhovnicesc referitor la învăţăturile care se pot desprinde din Sfânta Evanghelie din prima Duminică din Postul Mare şi i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie la o cât mai deasă spovedanie şi împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, a spus parohul Florin Negru.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au spovedit şi împărtăşit mai mulţi copii din parohie, atât preşcolari cât şi şcolari, care au primit, la final, dulciuri din partea parohiei şi câte un mărţişor, a mai spus părintele Florin Negru.