Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Duminica Ortodoxiei la Catedrala episcopală din Deva
În prima Duminică a Postului Mare sau Duminica Ortodoxiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a fost prezent la Catedrala episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva, unde a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi hirotonia a doi tineri teologi, în treapta de diacon şi de preot, urmând ca aceştia să slujească la altarul a două biserici din cuprinsul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Părintele diacon Alexandru Fleşer a primit harul preoţiei, pentru a fi păstor sufletesc în Parohia Subcetate, Protopopiatul Haţeg, iar Alexandru Oltean a fost hirotonit pentru a sluji ca diacon la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Orăştie.
Credincioşii prezenţi în Catedrala episcopală din Deva au avut prilejul de a asculta mesajul transmis de Patriarhul României şi membrii Sfântului Sinod în întreaga Patriarhie Română, mesaj transmis în fiecare an sub forma unei pastorale, la această mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe. (Ierom. Nestor Dinculeană)



.jpg)
