În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Duminica Sfintei Cruci, prăznuită de credincioşii bănăţeni
În Duminica a III-a din post, a Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Mănăstirea Arad - Gai, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la Mănăstirea Nera, iar Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în a treia duminică din Postul Mare în biserica Mănăstirii Arad - Gai, cu hramul „Acoperământul, veşmântul şi brâul Maicii Domnului“, lăcaş situat la marginea municipiului Arad. Cu acest prilej, chiriarhul arădean, în cuvântul de învăţătură sub titlul „Scara crucii Mântuitorului“, potrivit pericopelor de la Evrei 4 şi Marcu 8, arată că fiecare treaptă a scării e o virtute ce leagă pământul cu cerul, iar între ei pe cei ce urcă. Domnul Însuşi numindu-Se Cale, Adevăr, Viaţă, Înviere, înseamnă că şi crucea Lui le cuprinde pe toate acestea spre înălţarea celor ce Îl urmează, a amintit chiriarhul. Obştea Sfintei Mănăstiri Arad - Gai este condusă de stavrofora Magdalena Borteş, duhovnic fiind protosinghelul Cleopa Jurj.
Slujire chiriarhală la Mănăstirea Nera
Tot duminică, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Nera din judeţul Caraş-Severin. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat cu agheasmă noul paraclis al aşezământului, închinat Bunei Vestiri, dar şi celelalte paraclise din incintă, închinate Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Ioan Rusul. În continuare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit pe diaconul Cristian Petru Maidan întru preot pe seama Parohiei Târnova din Protopopiatul Reşiţa şi întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Rogobete. La slujbă au participat, alături de soborul de maici şi surori, autorităţi locale, dar şi un număr mare de credincioşi, care s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine.
La ceas de seară, chiriarhul caransebeşean a oficiat slujba tunderii în monahism pentru patru maici şi slujba rasoforiei pentru trei surori, toate din obştea monahală a Mănăstirii Nera.
Aşezământ de recuperare oncologică la Nera, judeţul Caraş-Severin
În aceeaşi zi, ierarhul, însoţit de dr. Pavel Chirilă, a vizitat şantierul viitoarei Clinici Nera, primul aşezământ de recuperare oncologică din România, care va incorpora şi un centru de cercetare. Acesta se va îngriji de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce. Pacienţii vor beneficia de o cură de 14 zile, pe durata căreia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil corect de viaţă. Întrucât cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale înfiinţării centrului, acesta va include un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar şi unul dedicat depistării precoce a cancerului.
Slujire arhierească la Catedrala mitropolitană în Duminica Sfintei Cruci
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Duminica Sfintei Cruci la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în prezenţa a numeroşi credincioşi timişoreni. Cu prilejul prăznuirii Sfintei Cruci în Duminica a III-a din Postul Mare, Sfânta Cruce a fost scoasă din Sfântul Altar şi pusă în mijlocul bisericii pentru închinare, fiind frumos împodobită cu flori, arătând prin aceasta că este cea care „a înflorit mântuirea noastră“. Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenţilor teologi de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, condus de pr. drd. Laurian Popa. În cadrul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a hirotonit în treapta diaconiei pe licenţiatul în teologie Dan Dologa, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Teş, Protopopiatul Lugoj. În finalul slujbei, ierarhul a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului. În continuare, credincioşii prezenţi au vizionat un scurt reportaj despre viitorul aşezământ de bătrâni al Arhiepiscopiei Timişoarei, din localitatea Checea. Lucrările de zidire a acestuia au început în primăvara anului 2012, iar în prezent se lucrează la nivelul acoperişului. De-a lungul perioadei de edificare, numeroşi oameni de bine, credincioşi din cuprinsul eparhiei, precum şi instituţii, în frunte cu Consiliul Judeţean Timiş, au sprijinit financiar acest proiect demarat de Arhiepiscopia Timişoarei şi Parohia Checea, în favoarea bătrânilor nevoiaşi. La finalizarea construcţiei, aproximativ 100 de vârstnici fără aparţinători sau cu o situaţie socială specială vor putea beneficia de serviciile aşezământului. Cei care doresc să contribuie la construcţia complexului social se pot adresa Centrului eparhial din Timişoara, dar şi Oficiului parohial din Checea, jud. Timiş. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea, George Giurgiu)