Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Duminica Sfintei Maria Egipteanca în Parohia Oradea „Buna Vestire”
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Oradea „Buna Vestire”, Protopopiatul Oradea, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, 21 aprilie.
Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre prezența reală și nemijlocită a Domnului Iisus Hristos în lume, fiind tăinuit în Biserica Sa și descoperit în viețile proprii de către sfinții Săi, cum este Sfânta Cuvioasă Maria, care au înțeles că sacrificiul Său nu trebuie doar admirat cu sfințenie, ci urmat cu dârzenie.
„Pomenirea de astăzi a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, chip al pocăinței celei adevărate, este un îndemn și o invitație fără constrângere la părăsirea celor rele și întoarcerea la Dumnezeu. De fapt, viața noastră pe pământ înseamnă o permanentă luptă între Împărăția cerurilor și lumea cea trecătoare, cu ispitele și poftele, cu dulcețile și măririle ei, care ne încolțesc din toate părțile”, a arătat ierarhul.
Preotul paroh Ioan-Ciprian Balint, consilier canonico-juridic la Centrul eparhial, a mulțumit Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie pentru slujirea arhierească și cuvântul ziditor de suflete și pregătitor pentru sărbătoarea Sfintelor Paști.
Ierarhul și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul acestei enorii orădene și a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de binecuvântare, cu îndemnul să aibă pe mai departe un post cu mult folos duhovnicesc, ale cărui roade să le strângă la praznicul Învierii Domnului și de care să se bucure pentru restul întregii vieții.