În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Duminica Sfinților Români la catedrala din Suceava
În Duminica Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Altarul de vară amenajat în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu.
În momentul împărtășirii clericilor, pr. Dănuț Dumitru Popovici, de la Parohia Ilișești, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesul duhovnicesc al pasajelor evanghelice lecturate și a evidențiat cât de important este locul pe care îl ocupă sfinții români în viața creștinilor.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvânt, a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, binecuvântându-i apoi pe credincioșii prezenți prin stropire cu apă sfințită.
Totodată, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, a anunțat amplul program liturgic și cultural al celor patru zile de sărbătoare în cinstea praznicului Aducerii moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente din seria manifestărilor dedicate hramului va avea loc joi, 22 iunie, începând cu ora 18:00, când pelerinii sunt invitați să ia parte la Procesiunea „Calea Sfinților”.