Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Duminica Vindecării orbului din naștere, în eparhii din Oltenia
În Duminica a 6-a după Paşti, când s-a pomenit minunea vindecării orbului din naştere de către Domnul Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Toţi Sfinţii” din municipiul Râmnicu Vâlcea. „Pentru îndrăzneala de a-L propovădui pe Hristos, orbul vindecat a fost alungat din sinagogă. Orbul nu a primit doar vederea trupească, ci și-a deschis mintea și sufletul spre a primi lumina lui Dumnezeu, căpătând îndrăzneală de a-L mărturisi pe Dumnezeu și de a-i lumina pe ceilalți. Nu luminează de la el însuși, ci lumina lui Hristos devine strălucitoare în el”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Credincioşii mehedinţeni s-au adunat în afara Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin. Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe esplanada catedralei de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.



.jpg)
