Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Dumnezeu voiește să se împlinească și în noi taina Intrării Sale în Ierusalim”
Slăvitul praznic al Intrării Domnului Hristos în Ierusalim a fost sărbătorit duminică dimineață, 9 aprilie, de credincioșii de la Parohia „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Piatra Neamț. Slujba de Florii a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
După întâmpinarea ierarhului de către clerici și credincioși, Părintele Mitropolit a binecuvântat noua clopotniță a parohiei, precum și Altarul de vară din curtea lăcașului de cult. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
În predica adresată în cadrul Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a explicat cum se poate împlini în noi taina Intrării Domnului în Ierusalim:
„Asta voiește Domnul de la noi, să se împlinească și în noi taina Intrării Sale în Ierusalim. Și cum se poate împlini în noi? Prin mai multe căi, precum intrarea noastră în biserică în fiecare duminică și sărbătoare, participarea la Sfânta Liturghie, împărtășirea cu Sfintele Taine sunt ca o intrare a noastră în Ierusalim. Și se cuvine în Ierusalimul bisericii din parohia noastră să intrăm cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. De ce aceasta? Pentru că noi intrăm în Ierusalimul cel din biserică, iar Dumnezeu în Trupul și Sângele Său intră în Ierusalimul din noi și e mare Taina aceasta. Dumnezeiescul Trup îmi îndumnezeiește mintea, îmi hrănește sufletul și toate cele care sunt legate de Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie. Mai este o formă de intrare în Ierusalim. Fiecare om, în sufletul și mintea sa, e un Ierusalim. Și depinde de cum intrăm în viața celui de lângă noi, intrăm ca în Ierusalim sau intrăm, dăm buzna în cizme, nu ținem cont de delicatețea sufletului fratelui sau surorii de lângă noi, căci fratele nostru și sora noastră, spune un cuvânt din Pateric, sunt dumnezeul nostru. Cu atât de mult respect se cuvine să-și cinstească soția bărbatul, bărbatul soția, copiii părinții, părinții copiii, enoriașii pe preot, preotul pe enoriași, ca și cum interacționând unul cu altul intrăm în Ierusalim”.
În cadrul slujbei, după cântarea axionului, teologul Ionuț Butescu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Mărăței.
Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Sorin Amariei Cosma a primit distincția Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv.