În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Educație și cultură: La Dicţionarul Tezaur al Limbii Române s-a trudit mai bine de 100 de ani
Prestigiosul for de cultură aniversează astăzi 145 de ani de când a fost creat sub denumirea de Societatea Literară Română. Cu această ocazie, Academia Română va lansa, luni, Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, în 18 volume, publicat recent într-o ediţie de excepţie.
Academia Română aniversează astăzi 145 de ani de la înfiinţare, înaltul for de cultură fiind conceput încă de la început ca o instituţie naţională. Scopul său a fost elaborarea ortografiei şi gramaticii limbii române, începerea şi realizarea unui dicţionar român. Printre primii membri s-au numărat personalităţi importante ale vieţii culturale şi naţionale din întreg spaţiul românesc, precum Iosif Hodoş din Maramureş, Timotei Cipariu şi George Bariţiu din Transilvania, Andrei Mocioni (Mocsony) şi Vicenţiu Babeş din Banat, Alexandru Hurmuzachi din Bucovina, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian şi C. A. Rosetti din Muntenia. "Pentru eliberarea limbei naţionale va îngriji mai cu distincţiune decât altele chiar această Societate Literară. Ea va îngriji ca limba română să scape de tot jugul despotismului sub cari de secoli a gemut. Ea va îngriji pentru conservarea limbei româneşti, din toate provinciile locuite de români. Ea îi va reda forma curat naţională română, pentru ca să figureze cu toată demnitatea între şi lângă surorile ei de origine latină", declara Timotei Cipariu, cu prilejul transformării Societăţii Literare Române în Societatea Academică Română, la 1/13 august 1867. Pe 30 martie 1879, se înfiinţa, prin lege, Academia Română, care era declarată institut naţional şi avea următoarele trei secţii: Secţiunea literară - literatură, artă, filologie şi filosofie; Secţiunea istorică - istorie, geografie şi ştiinţe sociale; Secţiunea ştiinţifică - ştiinţe teoretice şi aplicate. În Academia Română s-au regăsit de-a lungul timpului reprezentanţi marcanţi din toate domeniile ştiinţelor, ale literaturii şi artei, reprezentanţi ai cultelor, armatei şi vieţii politice. De la înfiinţare şi până în prezent, Academia Română a avut 44 de preşedinţi. Primul preşedinte al forului a fost Ion Heliade Rădulescu, care a îndeplinit această funcţie în perioada 1867-1870. Din 2006, preşedinte al Academiei Române este prof. dr. în chimie Ionel Haiduc, membru titular al Academiei Române din 1991. 18 volume, într-o ediţie de excepţie Cu ocazia aniversării a 145 de ani de la înfiinţare, Academia Română va lansa, luni, în cadrul unei adunări generale festive, Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, în 18 volume, publicat recent, într-o ediţie de excepţie. "Întâmpinăm evenimentul cu lansarea unei ediţii deosebite a uneia dintre cele mai vechi lucrări la care s-a trudit în Academie mai bine de 100 de ani - Dicţionarul Tezaur al Limbii Române (DTLR), început de Hasdeu şi terminat anul trecut, iar acum prezentăm publicului şi societăţii lucrarea într-o ediţie completă, în care au fost retipărite toate volumele care au fost publicate de-a lungul timpului, într-un format unitar, cu sprijinul Băncii Naţionale. De-a lungul timpului au apărut 37 de volume, dar acum, adunate într-un format nou, sunt doar 18", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele prestigiosului for de ştinţă şi cultură, Ionel Haiduc. Referindu-se la misiunea actuală a Academiei Române, Ionel Haiduc a spus că aceasta este mai întâi un for de consacrare, de recunoaştere a meritelor deosebite ale unor oameni de ştiinţă, de cultură, de litere din ţară. În al doilea rând, Academia este unul din cei trei piloni importanţi ai cercetării ştiinţifice din România, alături de universităţi şi de institutele naţionale de cercetare şi dezvoltare.