După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Elevii Parohiei Rupea, premiaţi la concursuri şcolare
În perioada noiembrie 2009 - aprilie 2010 s-a derulat, de către Fundaţia "Mihai Eminescu" Trust, în parteneriat cu Primăria Sighişoara, concursul "Cine găseşte cel mai bătrân arbore?" care s-a adresat copiilor din trei judeţe: Mureş, Sibiu şi Braşov. Acţiunea a urmărit educarea copiilor cu privire la importanţa cunoaşterii şi ocrotirii naturii. Sau înscris 240 elevi provenind din şcolile din zonă. Timp de câteva luni, copiii din 15 şcoli au fost antrenaţi în drumeţii şi căutări de arbori bătrâni în zona Mediaş - Sighişoara - Agnita - Rupea. Doi elevi la Şcoala Generală Rupea, Dana şi Sebastian Pelei, în vârstă de 12 ani, au găsit unul dintre cei mai groşi stejari din România, un arbore impresionant cu circumferinţa de 9,30 metri. Stejarul domină pajiştea cu de lângă satul Mercheaşa, fiind unul din cei mai mari stejari din Europa de Est. Cei mai mulţi copii premiaţi sunt toţi elevi ai Şcolii Generale Rupea, care a avut o participare impresionantă la concurs - 129 elevi.



.jpg)
