Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Elevii seminariilor din Moldova, în Concursul „Tineri, lăudaţi pe Domnul“
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc, marţi seara, Concursul Naţional de Muzică Bizantină „Tineri, lăudaţi pe Domnul”, ediţia a VI-a. Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi a fost desemnat de juriu câştigător, reprezentând astfel Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la etapa patriarhală, care va avea loc luna aceasta la Bucureşti.
Concursul „Tineri, lăudaţi pe Domnul” a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fiind organizat de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. Au participat, alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ierarhi din ţară şi străinătate, dar şi sute de credincioşi. „Tineri, lăudaţi pe Domnul” s-a desfăşurat pentru a şasea oară la Iaşi. Începând de anul trecut, competiţia, iniţiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, are două etape, una mitropolitană, care se desfăşoară în toate mitropoliile de pe cuprinsul Patriarhiei Române, şi una patriarhală, la care participă corurile desemnate din toată ţara. Concertul „Tineri, lăudaţi pe Domnul”, care a adunat la Iaşi opt coruri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a fost organizat prin implicarea deosebită a protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a pr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. Evenimentul dinaintea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva a fost prezentat de pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al Redacţiei Radio TRINITAS Iaşi. Din juriul condus de prof. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, au mai făcut parte profesori de la Universitatea de Arte „George Enescu”, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea.
Opt coruri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, înscrise în competiţie
La concurs au participat opt coruri: Corul „Iosif Protopsaltul” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, dirijaţi de prof. dr. Pavel Lungu, Corul „Sfântul Mitropolit Dosoftei” al Seminarului Teologic Ortodox din Suceava, dirijat de pr. prof. Tablan Popescu Lucian, Corul „Cuvioasa Parascheva” al Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” de la Mănăstirea Agapia, din judeţul Neamţ, dirijat de Dinculescu Nicoleta, Corul „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huşi, dirijat de pr. prof. Marian Simion, Corul „Imperialii” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ, Corul „Agnus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi şi Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, dirijat de prof. Mihai Ursache. Grupul psaltic „Byzantion” din Iaşi a susţinut timp de 15 minute un concert de muzică psaltică în timpul desemnării de către juriu a câştigătorului acestui concurs.
Corul „Basileus” al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” a primit cel mai mare punctaj, fiind clasat pe locul I. Astfel, seminariştii ieşeni vor participa la faza naţională a Concursului „Tineri, lăudaţi pe Domnul”, care va avea loc la Bucureşti, de hramul Sfântului Dimitrie. Celelalte coruri înscrise în competiţie au primit diplome de participare.
„Cântarea îngerilor şi a sfinţilor”
La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan l-a delegat pe IPS Irineu, Mitropolit de Heracleion şi primatul Bisericii Ortodoxe din Creta, să-şi exprime câteva gânduri cu acest prilej. IPS Irineu şi-a manifestat bucuria de a fi prezent la hramul Sfintei Parascheva, fiind impresionat de frumuseţea bisericilor ieşene pe care le-a vizitat. „Este pentru prima dată când ajung în aceste părţi, în acest oraş, şi deja am trăit experienţe şi bucurii minunate. Tot ceea ce am văzut în seara aceasta a fost cu adevărat măreţ. Atmosfera aceasta, locul acesta, biserica aceasta, toate dau cu adevărat slavă lui Dumnezeu. Copiii aceştia ai Bisericii sunt într-adevăr minunaţi. Cu adevărat aceasta este o mare bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu. Noi, cei mai în vârstă, realizăm cel mai bine că nu se poate trăi fără copii, fără a-i iubi, fără a-i admira. Pentru acest motiv doresc să-i felicit pe elevii care au cântat în această seară. Un alt motiv pentru care doresc să îi felicit este faptul că au cântat muzică bizantină. Consider că această muzică este cântarea îngerilor şi a sfinţilor. Este cu adevărat tezaurul nostru, rădăcinile noastre şi mă refer la întreaga Biserică Ortodoxă, la cultura şi civilizaţia noastră ortodoxă. A fost atât de minunat în această seară să respirăm această atmosferă, cu atât mai mult ascultând Corul «Byzantion», care a cântat minunat. Vă felicit, Înalt Preasfinţite Părinte Teofan, pentru că aveţi asemenea oameni şi vă felicit pe toţi”, a spus Mitropolitul de Heracleion. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a mulţumit tuturor invitaţilor şi credincioşilor pentru participare, seminariştilor pentru osteneală, membrilor Corului „Byzantion”, dirijorilor corurilor şi, nu în ultimul rând, juriului. Formaţiile corale au cântat la finalul concertului troparul Sfintei Cuvioase Parascheva.