În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Enoriaşii Parohiei Montecatini Terme în pelerinaj „Pe urmele Sfinţilor”
Duminică, 28 februarie 2016, 50 de enoriaşi ai Parohiei Ortodoxe „Sfânta Muceniţă Pelaghia” - Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana - Italia, au mers în pelerinajul „Pe urmele Sfinţilor”, în localitatea Pistoia. Pelerinajul desfășurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a fost iniţiat de preotul paroh Matei Tulan şi a cuprins mai multe locaşuri din zonă.
Primul obiectiv vizitat din oraşul Pistoia, ce deţine un număr impresionant de martiri din secolul al IV-lea, a fost Biserica „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Aici cei prezenți s-au închinat la moaștele Sfântului Apostol Bartolomeu şi la cele ale Sfântului Mucenic Simplicius (senatorul). Rugăciunile pelerinilor români au fost răsplătite cu un mare dar. Preotul catolic Luca Carlesi, vicarul Episcopiei de Pistoia, a oferit în dar Parohiei Ortodoxe Române Montecatini Terme şi Parohiei Ortodoxe din Pistoia câte un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Simplicius. A urmat vizitarea Bisericii „Santa Maria del Socorso”, unde participă la sfintele slujbe românii din Parohia Ortodoxă Pistoia. Credincioșii s-au bucurat de căldura cu care am fost primiţi şi de darurile oferite de preotul paroh Gabriel Dumitru.
În continuare, pelerinii au mers la Catedrala „Sfântul Zeno”, unde ne-am închinat la moaștele Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, la cele ale Sfintei Salomeea Mironosiţa şi ale altor sfinţi.
După ce au cântat troparele sfinţilor, credincioșii români din Parohia Ortodoxă Montecatini Terme au înălţat rugăciuni de mulţumire. Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească într-unul dintre locurile cele mai frumoase din Pistoia.