Medicina a dat ieri startul săptămânii în care sunt anunțați câștigătorii premiilor Nobel din acest an. Primii laureați din 2026 au fost, așadar, cei ai Premiului Nobel pentru Medicină: americanul Karl
Medicina a dat ieri startul săptămânii în care sunt anunțați câștigătorii premiilor Nobel din acest an. Primii laureați din 2026 au fost, așadar, cei ai Premiului Nobel pentru Medicină: americanul Karl
La iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale, la Palatul Cotroceni a fost lansat proiectul „Prevenţia începe în relaţie”, prima campanie de prevenire a adicţiilor construită în jurul relaţiilor din viaţa
Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste erau în România, la 1 ianuarie 2026, în număr de 3,9 milioane, reprezentând 20,5% din populaţia rezidentă a ţării (19,041 milioane de persoane), arată Institutul
Prin ordin semnat joi de ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță, utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), în vigoare de la 1 octombrie, nu pot fi sancţionaţi dacă nu-şi duc
O parte dintre rezerviştii cu domiciliul în Bucureşti şi în judeţul Ilfov sunt chemați, între 6 și 12 octombrie, la unităţile stabilite pentru a participa, timp de o zi, la exerciții de evaluare, în cadrul
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Muzeul Colecțiilor de Artă din București propune iubitorilor de artă o nouă vizită ghidată gratuită pentru marți, 6 octombrie, de la ora 14:00. De data aceasta este vorba de prezentarea artei și
La Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe se va desfășura, în perioada 8-11 octombrie, cea de-a doua ediţie a „Zilelor Bartók”, eveniment menit „să apropie muzica clasică de public într-o formă
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor), 4 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Palatul Culturii din Iași a găzduit duminică, 4 octombrie, festivitatea de deschidere a primei ediții SACRUM - Iași Art Festival, eveniment dedicat dialogului dintre dimensiunea spirituală, cultură și creația artistică. Acest proiect inedit propune, în perioada următoare, un program amplu de expoziții, concerte, conferințe și ateliere, găzduite de instituții culturale din oraș.
Credincioșii Parohiei buzoiene Sibiciu de Sus au participat sâmbătă, 3 octombrie, la slujba de sfințire a bisericii din localitate, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele; pr. paroh Adrian Filip; pr. Sorin Frățiloiu, paroh al Parohiei Valea Sibiciului; pr. Constantin-Ionuț Popescu, paroh al Parohiei Crâng - Pătârlagele; arhid. Laurențiu Manea; ierod. Anastasie Iancu, inspector eparhial.
Numeroși credincioși au participat duminică, 4 octombrie, la slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Cota 1000, cu hramurile „Înălțarea Domnului”, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ”, din comuna Moroeni, județul Dâmbovița, săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Noua biserică a Parohiei Meculești, Protoieria Pitești, judeţul Argeş, cu hramurile „Întâmpinarea Domnului” și „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, a fost târnosită duminică, 4 octombrie, după opt ani de la începerea lucrărilor. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a oferit distincții ctitorilor şi binefăcătorilor. „Crucea Basarabă” a fost conferită părintelui Marin Cojocaru, parohul bisericii, precum și părintelui coslujitor Constantin Cătălin Popescu și diaconului Mădălin Andrei Bucinică. De asemenea, arhitectul Ion Dumitrescu și constructorul Ion Păscăreanu au primit Medalia „Sfântul Ierarh Iachint” și Medalia „Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel”. Alți ostenitori au primit Gramate de vrednicie, în semn de recunoștință pentru sprijinul și implicarea lor.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Bătești, județul Prahova, a îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua de 4 octombrie. Ca o încununare a lucrărilor de restaurare, extindere și consolidare finalizate recent, lăcașul de cult a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc astăzi, 5 octombrie, festivitatea de premiere a participanţilor la concursul tematic anual desfășurat în cadrul proiectului național „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»”. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” și a reunit copii și tineri participanți la concurs, precum și reprezentanți ai centrelor eparhiale.
Biserica Parohiei Butești din comuna Siliștea, județul Teleorman, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Duminica Sfinților Români”, a fost târnosită în Duminica a 19‑a
În Duminica a 19-a după Rusalii, 4 octombrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Tâlcuind textul evanghelic rânduit, de la Sfântul Evanghelist Luca (6, 31-36), care relatează cuvintele Mântuitorului despre iubirea vrăjmașilor din cadrul Predicii de pe munte, Preafericirea Sa a evidențiat faptul că, „în esență, iubirea de vrăjmași ne face milostivi ca Dumnezeu”.
Numeroși credincioși din Dorohoi au participat astăzi, 4 octombrie 2026, la slujba de sfințire a paraclisului amenajat la demisolul Bisericii „Învierea Domnului” din municipiul Dorohoi, județul Botoșani.
Mănăstirea ilfoveană Samurcășești a îmbrăcat, în Duminica a 19-a după Rusalii, 4 octombrie, haine de sărbătoare, cu ocazia proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Momentul solemn a avut loc la finalul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, în prezența rugătoare a numeroși credincioși și pelerini sosiți din mai multe zone ale țării.
Teologii sibieni au sărbătorit astăzi, 4 octombrie, pentru întâia oară, hramul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae la capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
La Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj a avut loc astăzi, 4 octombrie, rânduiala proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana. Evenimentul a adunat mii de credincioși din toată țara, care s-au rugat alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a poposit astăzi, 3 octombrie 2026, în mijlocul credincioșilor Parohiei Tunari, din cadrul Protopopiatului Ilfov Nord, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, urmată de Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Preasfinția Sa a oferit distincții din partea Patriarhului României persoanelor care au sprijinit lucrările de edificare, restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
Astăzi, 3 octombrie, Parohia Agafton din Protopopiatul Botoșani a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.
Numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s‑au îndreptat în seara zilei de 3 octombrie 2026 către Mănăstirea Samurcășești din localitatea ilfoveană Ciorogârla, pentru a lua
Academicianul Ionel Haiduc, președinte al Academiei Române în perioada 2006-2014, trecut la cele veșnice marți, 29 septembrie, a fost înmormântat joi, 1 octombrie, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din
Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au participat joi, 1 octombrie, la manifestările organizate la începutul noului an universitar. Programul a
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ordinul, care marchează anul jubiliar al Bisericii Ortodoxe Române, a fost înmânat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
În ultima zi a lunii septembrie a avut loc, la Catedrala Mitropolitană din Iași, deschiderea noului an universitar pentru studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea, pe când era Iisus într-una din cetăți, iată, un om plin de lepră, văzând pe Iisus, a căzut cu fața la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești!
Fraților, martor îmi este Dumnezeu, că vă doresc pe voi pe toți, cu dragostea lui Hristos Iisus. Și aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult, întru cunoștință și întru
Sfântul Apostol Toma (sec. I) este unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. S-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 652 „Această smerită călugăriță, de loc din comuna Stănița Neamț, era sora marelui duhovnic
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


