După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Episcopii ortodocşi canonici din SUA s-au întrunit în conferinţă
Ieri, 16 septembrie, a fost prima zi de lucru a Adunării Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii. Potrivit assemblyofbishops.org, tema întâlnirii din acest an este „Paşi înainte în misiune“, iar în cadrul celor trei zile de lucru vor fi prezentate şi rapoartele comisiilor de studiu ale adunării. De asemenea, pe ordinea de zi se află şi planul canonic pe regiuni şi adunarea naţională a tinerilor din toate jurisdicţiile. Din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi participă Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Nicolae, care este şi preşedintele Comisiei de plănuire canonică regională, una dintre cele mai importante comisii de lucru. Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii a ajuns la a V-a întâlnire şi se desfăşoară, în perioada 16-18 septembrie, la Dallas, SUA. Misiunea adunării este de a dezvolta un plan pentru unitatea canonică din regiune şi de a menţine şi a contribui la unitatea Bisericii Ortodoxe. (Ioan Buşagă)



.jpg)
