În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Episcopul Basarabiei de Sud, prezent la două mănăstiri nemțene
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a slujit sâmbătă, 7 septembrie, la Mănăstirea Pângărați, cu prilejul prăznuirii Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie, ocrotitorii așezământului monahal. Duminică, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria, cu ocazia hramului istoric.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Veniamin a fost prezent la sfârșitul săptămânii trecute la două așezăminte monahale nemțene istorice, cu ocazia celebrării hramului. La Mănăstirea Pângărați, Preasfinția Sa a vorbit despre viețuirea Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie și despre vetrele monahale care au existat în zona Neamțului în secolele trecute, arătând tradiția isihastă locală și importanța ei pentru păstrarea dreptei credințe și a spiritualității ortodoxe. I-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplul cuvioșilor și să-i aibă ca modele de viețuire și rugători la Tronul lui Dumnezeu. La final, ierarhul i-a felicitat pe părintele stareț Petroniu Marin și obștea monahală cu ocazia hramului, dar și pe credincioșii prezenți, mulțumind Părintelui Mitropolit pentru binecuvântarea de a participa la sărbătoarea mănăstirii nemțene.
Sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria
Duminică, Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria din comuna Vânători-Neamț, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului. În această zi de sărbătoare, la Sfânta Liturghie au participat mulțime de pelerini, prieteni și fii duhovnicești ai mănăstirii, care au venit să se roage împreună cu obștea monahală și să o cinstească pe Maica Domnului, protectoarea mănăstirii și a monahilor care s-au nevoit de-a lungul secolelor în munții Sihlei și împrejurimi, dar și pentru a primi binecuvântarea Cuvioșilor Cleopa și Paisie, care s-au nevoit în zilele noastre și au strălucit prin credința, ostenelile și faptele lor.
La finalul slujbei, părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Sihăstriei, i-a mulțumit Preasfinției Sale, invitându-l și cu altă ocazie să viziteze mănăstirea, oferindu-i totodată o icoană cu chipul Maicii Domnului, ocrotitoarea ierarhilor, a clericilor, monahilor și monahiilor, a pelerinilor și a tuturor celor care o cheamă în rugăciune.