Episcopul Gherasim Putneanul, de şapte ani în lumea veşniciei

Acum şapte ani, în primele minute ale sărbătorii Sfântului Nicolae, trecea în lumea veşniciei vrednicul de pomenire episcop Gherasim Putneanul. La mormântul său de la Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava a fost oficiată sâmbătă slujba Parastasului de către Înalt Preasfinţitul Pimen.

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit sâmbătă, 3 decembrie, la Mănăstirea Cămârzani, Parastasul pentru vrednicul de pomenire episcop Gherasim Putneanul, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Vlădica Gherasim, numit şi "Bunicul de la Bogdana", a văzut lumina zilei în comuna Râşca la 30 mai 1924. Copilăria grea, cu pierderea tatălui şi cu lumina cărţii primite la Ciumuleşti, l-a făcut pe tânărul de atunci să aleagă drumul mănăstirii. A ucenicit la Boureni un schit care ţinea de Mănăstirea Neamţ, iar după împlinirea obligaţiilor militare a intrat în marea obşte de la Neamţ. După ucenicia de la Neamţ şi după studiile teologice seminariale şi universitare, ieromonahul Gherasim a fost, pe rând, profesor la seminarul nemţean, egumen la Vovidenia, egumen al Mănăstirii Neamţ şi apoi stareţ la Putna, cu o rodnică şi lungă stăreţie în perioada grea a anilor 1962 1977. La Putna a restaurat întreg complexul mănăstiresc, fiind constant sprijinit de mitropolitul Moldovei şi Sucevei de atunci, Iustin Moisescu. Prin rânduiala lui Dumnezeu, în 1977 a fost chemat la slujirea arhierească. Ca arhiereu-vicar la Arad şi Buzău, PS Gherasim a lucrat cu multă râvnă în ogorul Bisericii.

Program după tipicul pravilei călugăreşti

În 1992 a revenit acasă, în ţinutul natal, slujind ca episcop-vicar al Sucevei şi Rădăuţilor, având reşedinţa în incinta Mănăstirii Bogdana. S-a dovedit a fi un misionar dinamic şi duhovnicesc, păstrător al tradiţiilor ortodoxe româneşti. A călătorit adesea în străinătate, unde a vizitat parohii româneşti din diaspora şi comunităţi monahale. Bun cunoscător al tipicului bisericesc şi iubitor de viaţă liturgică, episcopul Gherasim slujea cu multă bucurie şi evlavie. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Pimen, a sfinţit zeci de biserici de mir şi de mănăstire, a încurajat zidirea de biserici, înfiinţarea de schituri şi mănăstiri, acordând o atenţie deosebită Mănăstirii Cămârzani din satul natal al mamei sale. În acelaşi timp, a fost preocupat de viaţa duhovnicească a clerului, monahilor şi credincioşilor, fiind un duhovnic al multor oameni de vârste şi profesiuni diferite. Ca ierarh în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost totdeauna respectuos şi comunicativ, smerit şi voios, dornic să înveţe de la alţii şi să sfătuiască pe alţii. Vlădica Gherasim nu şi-a dorit să ajungă episcop, a acceptat jugul arhieriei pentru a nu ieşi din ascultarea faţă de patriarhul Iustin şi nu l-au interesat treptele înalte ale ierarhiei bisericeşti. Mai presus de a fi egumen, arhimandrit sau episcop, a fost tot timpul un adevărat călugăr. Până ca boala să-l răpună, programul său era după tipicul pravilei călugăreşti. Când se petreceau întâmplări nu tocmai plăcute, vlădica Gherasim zicea că trebuie să le ducem toate cu răbdare şi cu credinţă. Când cineva greşea, îl pomenea pe mitropolitul Sebastian Rusan, care spunea: "Nu puteţi voi greşi cât pot eu ierta". (Constantin Agafiţei)