Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Etapa pe Protoieria Câmpina a concursului „Hristos: sufletul satului meu”
În sala praznicală a Parohiei „Sfântul Nicolae” din Câmpina a avut loc marți, 16 aprilie, faza pe Protoieria Câmpina a concursului naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, unde au fost premiate portofoliile alcătuite de copiii departamentelor parohiale de tineret care au obţinut punctajul cel mai mare din cele 18 parohii, din cadrul protopopiatului, aproximativ 210 copii care s-au înscris la concurs. La eveniment au participat directorul Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, profesoara Roxana Stan, invitată de părintele Ştefan Marian de la Parohia Telega I, responsabilul cu catehizarea tinerilor pe Protoieria Câmpina şi organizatorul acestui eveniment. După deschiderea festivităţii, părintele protoiereu Grigorie Melnic a dat cuvântul invitatului special, care a arătat importanţa colaborării dintre Şcoală şi Biserică şi impactul acestui concurs naţional.
În continuare, părintele Grigorie Melnic a înmânat premiile câştigătorilor. Copiii de la Parohia „Sfânta Treime” din Câmpina, sub coordonarea părintelui Răzvan-George Topală, care au obţinut punctajul cel mai mare, au primit premiul I. Premiul al II-lea a fost acordat elevilor de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Breaza, în colaborare cu Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza, sub îndrumarea profesorului Maricica Gâţă şi a părintelui Gheorghe Gâţă. Copiii Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Telega, în colaborare cu Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, sub îndrumarea profesorilor Dana-Iuliana Ştefan şi Elisabeta Milea şi coordonaţi de părintele Ştefan Marian, şi copiii de la Parohia „Sfinţii Voievozi” din Trăisteni, în colaborare cu Şcoala „I. H. Drăgănescu” din Trăisteni, sub îndrumarea profesorului Iulia-Eliza Moise, au primit premiul al III-lea, iar copiii de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi cei de la Parohia „Sfântul Nicolae”, ambele din Băicoi, în colaborare cu Liceul Tehnic „Constantin Cantacuzino”-Băicoi, sub îndrumarea profesorului Robert Gavrilă-Stadler şi sub coordonarea preoţilor Gheorghe Ştefănică şi Constantin Andrei, au câştigat menţiune. Câştigătorii au primit din partea Protoieriei Câmpina diplome şi cărţi religioase. La finalul evenimentului, doi copii ne-au încântat cu talentul lor muzical, Luca Ştefan, clasa a III-a, fredonând două partituri la pian, iar Dumitra Mantu, clasa a VI-a, interpretându-ne două cântece la chitară. În încheiere, părintele protoiereu Grigorie Melnic a felicitat câştigătorii şi a mulţumit tuturor pentru participare şi implicare.