La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Evaluarea lucrărilor înscrise la Concursul „Icoana ortodoxă - lumina credinței”
În perioada 1 martie - 31 decembrie 2023 se desfășoară a 12-a ediție a Concursului Național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, organizat de Sectorul cultură, pictură și restaurare, Componenta Pictură, și Sectorul teologic-educațional ale Patriarhiei Române. Concursul se înscrie între manifestările dedicate Anului omagial și comemorativ 2023. Marți, 12 septembrie, la sediul Comisiei de pictură bisericească din Capitală au fost evaluate lucrările înscrise la toate cele trei secțiuni ale concursului.
Printre obiectivele acestei ediții a concursului se numără promovarea artei bisericești autentice și a pictorilor iconari cu o abordare plastică și vizuală cât mai originală, evidențierea rolului icoanei în viața liturgică, precum și realizarea unui catalog al expoziției cu cele mai reprezentative icoane înscrise în concurs.
În perioada 28 august - 1 septembrie, concurenții și-au depus lucrările realizate în cadrul celor trei secțiuni: icoană pe lemn, miniatură și proiect desenat. Marți, 12 septembrie, lucrările înscrise au fost evaluate de o comisie numită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și formată din cinci specialiști în domeniul picturii bisericești, criteriile de evaluare fiind de ordin artistic și tehnic.
Despre toate aceste lucruri ne-a vorbit în detaliu Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal la Sectorul cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale: „Ediția a 12-a a acestui concurs abordează tematica Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, evidențiind relația dintre imnografie și iconografie. În cadrul celor trei secțiuni, icoană pe lemn, miniatură și proiect desenat, concurenții au fost încurajați să sintetizeze într-un limbaj propriu diferite epoci ale picturii bizantine pre și post-iconoclaste. Prin urmare, lucrările participante ne introduc în atmosfera artei tradiționale bizantine, specifică spațiului eclesial ortodox. Astfel, putem admira reprezentări ale Maicii Domnului cu Pruncul, înconjurată de sfinți imnografi și melozi, pagini de manuscris ilustrând fragmente din Canonul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, precum și proiecte de strane pentru cântăreți, îmbogățite cu elemente decorative și reprezentări figurative. Pentru evaluarea lucrărilor, pe lângă încadrarea în stilul artei de tradiție bizantină este luată în considerare originalitatea reprezentărilor, fiind apreciate lucrările care nu reproduc pur și simplu un model. De asemenea, este punctată complexitatea fiecărei compoziții, dar și echilibrul dintre elementele folosite, expresivitatea acestora și adecvarea stilistică a elementelor decorative. Nu în ultimul rând, mai sunt evaluate calitatea execuției lucrărilor din punct de vedere tehnic, armonia cromatică, modelul formelor și corectitudinea desenului. La fel ca în ceilalți ani, obținerea unui premiu în cadrul acestui concurs este recunoscută ca activitate de Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române, iar cei care vor fi premiați în trei ediții consecutive vor fi autorizați ca iconari de către această comisie fără a mai efectua perioada regulamentară de practică”.
Premierea celor nouă câștigători ai concursului, câte trei pentru fiecare secțiune, va avea loc la Palatul Patriarhiei în data de 13 noiembrie. Aceștia vor primi diplome, premii în bani și catalogul expoziției.