Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Eveniment comemorativ la Treznea, la 86 de ani de la masacrul din 1940

Eveniment comemorativ la Treznea, la 86 de ani de la masacrul din 1940

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Ionuţ Chifa - 11 Septembrie 2026

Comunitatea din Treznea, judeţul Sălaj, i‑a comemorat miercuri, 9 septembrie, pe cei 86 de oameni uciși în masacrul din 9 septembrie 1940, la împlinirea a 86 de ani de la unul dintre cele mai tragice episoade petrecute în nord‑vestul Transilvaniei în timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial. Manifestările au început în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie, şi au continuat în Cimitirul Eroilor, la mormântul comun al victimelor masacrului. După intonarea Imnului Național și momentul de reculegere, a fost săvârșită slujba de pomenire a martirilor.

Părintele vicar Claudiu Nechita a dat citire mesajului transmis de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, intitulat „Unde este fratele tău?”, în care a fost evidenţiată răspunderea pe care o avem unii pentru alții: „La Treznea, această întrebare capătă greutatea unei istorii concrete. În urmă cu 86 de ani, oameni care aparțineau aceleiași comunități au fost scoși, prin logica urii, din această legătură elementară a fraternității. Înainte de a deveni victime, au fost privați, în mintea celor care i‑au ucis, de chip, de nume, de vecinătate (…); atunci când persoana dispare din privirea noastră, devenim capabili de nedreptăți pe care, în alte împrejurări, le‑am socoti de neconceput”, a transmis ierarhul.

Ceremonia de la Treznea a continuat cu alocuțiuni ale reprezentanţilor instituţiilor locale şi judeţene, depunerea de coroane și jerbe de flori și defilarea Gărzii de onoare.

 

Citeşte mai multe despre:   Monumentul Martirilor din Treznea