Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Eveniment cultural la Parohia Mărcuţa
Vineri, 28 iulie 2017, la Parohia Mărcuța va avea loc o nouă seară cultural-duhovnicească intitulată „Sărbătorim Ziua Imnului Naţional cu românii din Basarabia şi nordul Bucovinei”. Evenimentul vine în întâmpinarea sărbătoririi oficiale a Imnului României „Deșteaptă-te, române!” - 29 iulie. Ziua Imnului este sărbătoare oficială în România și aniversată prin Legea 99 din 1998. Participanții la eveniment sunt: Marian Clenciu, Mădălina Andrei, preşedinte filiala „Pan Halippa”, Constantin Corneanu, preşedinte AESGS, Otilia Pop-Miculi, etnomuzicolog, prof. Dumitru Covalciuc, profesor din Cernăuţi etc. Pe lângă cei care vor susține alocuțiuni și vor interpreta melodii populare și patriotice din zona Bucovinei, vor participa, în calitate de invitați, mai mulți români din Ucraina și Republica Moldova. Locația este în curtea Bisericii Mărcuța, curte ce a fost amenajată în mod special ca un teatru de vară. Biserica Mărcuța este situată în sectorul 2, vizavi de Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Mijloace de transport - mașina 104, 655 și metroul până la stația Costin Georgian.