Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Eveniment de caritate pentru mamele orfane din Chişinău
La Chişinău s-a desfăşurat sâmbătă, 14 decembrie, evenimentul de caritate „De la mame pentru mame“, organizat de Misiunea socială „Diaconia“ a Mitropoliei Basarabiei. Peste o sută de mame s-au adunat pentru a contribui la susţinerea campaniei de Crăciun „De la mame pentru mame“, organizată al treilea an consecutiv de către „Diaconia“. În cadrul evenimentului invitaţii au participat la un atelier de confecţionare a jucăriilor de brad, care urmează să fie vândute în cadrul târgurilor de caritate din mallurile Chişinăului, în zilele de 21 şi 22 decembrie. De asemenea, a avut loc şi o licitaţie de caritate, precum şi un recital de colinde şi de muzică veche românească, susţinut de formaţia vocal-instrumentală „Anton Pann“ din România. Resursele acumulate în cadrul evenimentului, precum şi pe parcursul întregii campanii de Crăciun vor fi utilizate pentru amenajarea unei case de tranziţie, destinată mamelor minore şi orfane. Acolo vor fi cazate cuplurile mamă-copil care anterior au fost asistate în Centrul maternal „În braţele mamei“, dar nu au posibilitatea de a închiria un spaţiu locativ. „Casa de tranziţie va face parte din etapa secundară în asistenţa beneficiarilor, una care va oferi mai multă autonomie decât în centrul nostru maternal «În braţele mamei», dar va continua să fie monitorizată şi asistată în parcursul inserţiei sociale. Acolo mamele vor putea fi găzduite gratuit, ele achitând doar întreţinerea, aşa cum s-ar întâmpla în viaţa normală, şi vor fi ajutate să se reintegreze social, să-şi găsească un loc de muncă, să-şi organizeze viaţa personală, să-şi gestioneze capacităţile interne şi puţinele resurse pe care le au“, ne-a spus Igor Belei, directorul Misiunii sociale „Diaconia“. Lucrările de construcţie a casei de tranziţie deja au început, inaugurarea programului fiind preconizată pentru luna septembrie a anului viitor.