În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Eveniment de promovare a filantropiei la Slobozia
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, prin Sectorul social-misionar, a organizat joi, 19 noiembrie 2015, a III-a ediţie a conferinţei din judeţul Ialomiţa, cu tema „Modele de bună practică din activitatea social-filantropică desfășurată în parohiile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, cu scopul de a promova activitatea filantropică din cadrul eparhiei, informează sf-esc.ro. În deschiderea conferinţei, pr. Manuel Rusu, consilier cultural, a transmis mesajul Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, care a subliniat necesitatea implicării în lucrarea social-filantropică a tuturor credincioşilor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. În cadrul conferinţei de promovare au fost susţinute referate ce au avut ca teme: `Asistența socială în Episcopia Sloboziei și Călărașilor“, `Parteneriatul social promovat de Asociația socio-culturală «Matei Basarab»“, `Activitatea filantropică desfășurată de Parohia Perieți, cu hramurile «Sfântul Ierarh Nicolae» și «Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina»“, `Activitatea social-filantropică desfășurată în Parohia Fierbinți Târg în prima jumătate a secolului al XX-lea“ şi `Activitatea social-filantropică desfășurată în Parohia «Sfântul Ierarh Spiridon» - Țăndărei“.
În cadrul conferinţei, au fost oferite două plachete de recunoştinţă unor persoane care susţin şi promovează activitatea social-filantropică implementată în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor: Paul Marcu – directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa, şi Valentina-Paula Zaharia – director executiv al Fundaţiei `Copii în dificultate“ din Bucureşti.
Evenimentul a fost organizat în Sala Amfiteatru a Centrului socio-cultural „Episcopul Damaschin” şi a reunit reprezentanţi ai Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, reprezentanţi ai autorităţilor de la nivel central şi local, ai protopopiatelor din judeţul Ialomiţa, ai parohiilor din judeţul Ialomiţa, ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale publice şi private, asistenţi sociali şi referenţi din cadrul instituţiilor publice şi private, asistenţi sociali, lucrători sociali şi referenţi din cadrul birourilor de asistenţă socială ale protopopiatelor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, coordonatori sociali ai comitetelor parohiale din parohiile Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi beneficiari ai serviciilor sociale oferite de centrele acreditate ale Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
În încheierea conferinţei a fost prezentat un moment artistic de către copiii din Parohia Ciulnița, sub îndrumarea preotului Gheorghe Felician Lungu.