Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
Eveniment festiv pentru doamne organizat de Eparhia Târgoviștei
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat marți, 7 martie, un eveniment festiv pentru 20 de doamne aflate în grija Biroului pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgoviște.
Agapa a fost oferită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, pentru a aprecia slujirea importantă pe care doamnele au avut-o în comunitatea locală, dar și recunoștința de care se bucură în prezent, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
