În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Eveniment istoric în Parohia Mănăstirea Caşin II
Localitatea Mănăstirea Caşin din judeţul Bacău a fost, în urmă cu două zile, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente pentru această comunitate. Biserica cu hramurile „Buna Vestire” şi „Sfântul Simeon Noul Teolog” a fost târnosită de trei ierarhi ai Bisericii noastre, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Pentru osteneala depusă, preotul paroh Ioan Bârgăoanu a primit din partea Preafericitului Părinte Daniel „Crucea Patriarhală”.
Biserica noastră dăinuie de veacuri prin credinţa păstrată de înaintaşi, uneori chiar cu preţul vieţii. De-a lungul vremii, numeroase locaşuri de închinăciune s-au înălţat către ceruri. Unele au fost ridicate de domnitori, altele de boieri sau de credincioşii evlavioşi. În zilele noastre, aproape că nu există cătun în care să nu se vadă din depărtare crucea de pe sfânta biserică. După 1990, în multe localităţi din ţara noastră au început să se refacă bisericile aflate în stare de degradare sau au fost construite noi locaşuri de închinăciune, spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea sfinţilor. O biserică deosebită prin stilul arhitectural moldovenesc a început să se ridice acum 15 ani în Parohia Mănăstirea Caşin II, din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Prin implicarea preotului paroh Ioan Bârgăoanu, ajutat de enoriaşii parohiei şi de alţi binefăcători, altarul de închinăciune a prins contur odată cu trecerea timpului, având binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Anii au trecut, iar locaşul de închinăciune, alături de alte construcţii din cadrul complexului parohial, a prins contur, Parohia Mănăstirea Caşin II remarcându-se de-a lungul timpului prin organizarea de manifestări cultural-ştiinţifice în cinstea Sfântului Simeon Noul Teolog.
Anii de rugăciune, împletiţi cu înfruntarea diferitelor greutăţi şi cu cei de muncă, au fost încununaţi prin slujba Sfinţirii, oficiată duminică, 24 mai 2015. Popasul duhovnicesc, încărcat de emoţie sfântă şi de bucurie, s-a datorat prezenţei Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, a Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi a Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cei trei ierarhi au târnosit noua biserică din Mănăstirea Caşin, iar apoi, pe un podium special amenajat, au săvârşit Sfânta Liturghie. Oamenii care au luat parte la această sărbătoare au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar, pentru a se închina Sfintei Mese, care reprezintă mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, chiarhul locului, IPS Părinte Ioachim, a amintit de evenimentele organizate în Parohia Mănăstirea Caşin II, precum şi de ocrotitorul comunităţii, Sfântul Simeon Noul Teolog, ales de Preafericitul Părinte Daniel. În continuare, a fost lansat CD-ul „Imnele iubirii dumnezeieşti”, prezentarea acestuia fiind realizată de Ciprian Olinici, consilier patriarhal şi director general al Radio TRINITAS al Patriarhiei Române. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oferit preotului paroh Ioan Bârgăoanu, din partea Preafericitului Părinte Daniel, distincţia „Crucea Patriarhală”, „care se acordă în mod excepţional marilor ctitori şi celor ce se implică mult în lucrarea Bisericii”, după cum a menţionat Preasfinţia Sa. Părintele paroh Ioan Bârgăoanu a mulţumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române pentru distincţia oferită, precum şi tuturor celor prezenţi. IPS Părinte Calinic a vorbit în cuvântul său despre importanţa Sfintelor Taine şi a prezenţei credincioşilor în Biserica slavei lui Dumnezeu, iar apoi, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a apreciat implicarea părintelui Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, în organizarea programului evenimentului prilejuit de sfinţirea bisericii din Mănăstirea Caşin II. IPS Ioachim a amintit apoi de Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Oneşti, manifestându-şi dorinţa că, în anul 2018, aceasta va fi sfinţită, odată cu împlinirea a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial. Manifestările s-au încheiat la orele amiezii, când toţi invitaţii au participat la o agapă frăţească oferită prin dragostea bunilor enoriaşi ai parohiei.