Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Eveniment religios în parohia Poiana Humei, Protopopiatul Roman
Clopotniţa parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Humei - Oniceni, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a fost sfinţită duminică, 11 noiembrie, de un sobor de preoţi. Părintele Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, a transmis cu acest prilej binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La final au fost acordate distincţii de vrednicie celor care au ajutat la ridicarea clopotniţei. Lucrările la noua clopotniţă au fost coordonate de părintele paroh Ciprian Bumbu. (C.C.)



.jpg)
