Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Evenimente comemorative dedicate Mitropolitului Nicolae Corneanu
Cu prilejul aniversării unui secol de la nașterea vrednicului de pomenire Mitropolit al Banatului Nicolae Corneanu, Arhiepiscopia Timișoarei a organizat mai multe manifestări comemorative în rândul cărora s-au înscris concertul simfonic de la Filarmonica Banatul din Timișoara și expoziția fotografică „File din albumul Mitropolitului Nicolae Corneanu”. Evenimentele au debutat vineri, 24 noiembrie, fiind organizate cu sprijinul familiei Dorina și Karl-Ernst Nowak din Germania.
În deschiderea manifestărilor a luat cuvântul mai întâi părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, care a evocat personalitatea complexă a ierarhului bănățean. De asemenea, Dorina Nowak și prof. dr. Margit Șerban, de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, au rememorat îndeosebi momentele legate de implicarea fostului chiriarh în acțiunile consacrate zidirii unui nou bloc operator al instituției medicale și renovării sale capitale, cu sprijinul unor instituții și personalități ale vieții publice și culturale din Germania.
După deschiderea expoziției de fotografie a urmat concertul simfonic comemorativ susținut de Filarmonica Banatul, dirijată de Radu Popa. Prin intermediul acestor manifestări, generațiile tinere au avut posibilitatea de a cunoaște strădaniile Mitropolitului Nicolae Corneanu pe tărâmul filantropic și modul exemplar în care el a colaborat cu diverse instituții de seamă ale cetății Timișoarei și nu numai.
La Catedrala Mitropolitană din municipiu, sute de credincioși au luat parte duminică, 26 noiembrie, la Sfânta Liturghie în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Evanghelia duminicală și a subliniat, totodată, contribuția mitropolitului comemorat la dezvoltarea vieții bisericești din această parte a țării. La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului ierarhului mutat la Domnul. În continuare, credincioșii doritori au luat parte la vernisajul aceleiași expoziții de fotografie afișată, de această dată, în muzeul bisericesc aflat la demisolul catedralei, ne-a transmis părintele Marius Mircia.