În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Evenimente culturale în Arhiepiscopia Craiovei
Orchestra Filarmonicii "Oltenia" participă pentru prima dată la Festivalul Internaţional "George Enescu", Teatrul Naţional din Novi Sad (Serbia) prezintă două spectacole pe scena Naţionalului craiovean, iar iubitorii artelor vizuale au prilejul să admire sculpturi semnate de Emilian Nuţu, la Galeria "Arta" din Cetatea Băniei. Acestea sunt doar câteva din evenimentele culturale din Arhiepiscopia Craiovei.
Filarmonica "Oltenia" a deschis stagiunea de concerte din piaţa Festivalului "George Enescu" din Bucureşti, vineri, 2 septembrie. Sub bagheta dirijorală a lui Alexandru Iosub, orchestra simfonică a filarmonicii a prezentat "Pagini simfonice de mare popularitate", reunind titluri precum Intermezzo, pentru orchestra de coarde de George Enescu, Simfonia nr. 40 în Sol minor, K. 550, de Wolfgang Amadeus Mozart, Marş din Suita "Spărgătorul de nuci", de Piotr Ilici Ceaikovski, sau Simfonia a VII-a în La major, op. 92, de Ludwig van Beethoven. Festivalul internaţional din Capitală se desfăşoară sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi este organizat de ARTEXIM, ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Art Production, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, al Institutului Cultural Român şi al Centrului pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului". Deşi stagiunea 2011-2012 a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova se va relua în jurul datei de 25 septembrie, spectatorii sunt invitaţi la două spectacole de excepţie ale Teatrului Naţional din Novi Sad (Serbia). Reprezentaţiile vor avea loc în cadrul proiectului cultural "EU.Partner", derulat de Naţionalul craiovean şi destinat proiectelor comune cu teatre europene, pentru realizarea de schimburi de artişti, personal tehnic de scenă, precum şi de producţii artistice. În anul 2008, Naţionalul craiovean a semnat un protocol de parteneriat cu Teatrul Naţional din Novi Sad, ce prevedea prezentarea, din partea celor două instituţii, a unor spectacole, texte de teatru, spectacole-lectură, turnee şi montări din fiecare ţară (regizori, scenografi, compozitori şi unul-doi actori) pe scena teatrului partener. Astfel, în cadrul programului "EU.Partner", actorii teatrului sârb vor oferi duminică, 18 septembrie, două spectacole din repertoriul său. De la ora 18:00, în Sala "Amza Pellea", Compania de Balet din cadrul Teatrului Naţional din Novi Sad va prezenta "Limbajul zidurilor", de E. Koen, cu o coregrafie de Guy Weizman şi Roni Haver, iar de la ora 20:00, în Sala "Ion D. Sîrbu", craiovenii vor putea viziona spectacolul "Barbelo, despre câini şi copii", de Biljana Srbljanoviç, în regia lui Dejan Mijaç. La cele două reprezentaţii este aşteptat şi ambasadorul Serbiei în România, Excelenţa Sa Zoran Popovic. Expoziţie de sculptură Emilian Nuţu Prin organizarea Uniunii Artiştilor Plastici - filiala Craiova şi a Muzeului de Artă Craiova, la Galeria "Arta" (Calea Unirii nr. 16), a avut loc joi, 1 septembrie, vernisajul expoziţiei personale a sculptorului Emilian Nuţu. Ca şi cea deschisă pe 21 iulie, expoziţia este prilejuită de împlinirea a 60 de ani de viaţă şi 30 de ani de activitate ai artistului. Emilian Nuţu a executat la comandă o serie de monumente de for public ce au fost amplasate la Târgu Jiu, Corabia şi Curtişoara. Foarte multe dintre creaţiile sale se găsesc expuse în prestigioase galerii de artă din România, Franţa, Italia, SUA şi Grecia.