În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Evenimente de Ziua României la Berca
Credincioşii din cele 12 sate ale comunei Berca, din judeţul Buzău, au sărbătorit Ziua Naţională a României printr-un amplu program de evenimente religioase şi culturale. În acest context, primarul comunei i-a acordat titlul de cetăţean de onoare sociologului Laurenţiu Tănase, fiu al satului.
Adunaţi în jurul Monumentului Eroilor de la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din centrul comunei, ei şi-au exprimat recunoştinţa atât faţă de înaintaşii care s-au jertfit în cele două războaie mondiale, cât şi faţă de binefăcătorii din prezent. După Te Deum şi slujba de pomenire a eroilor, săvârşite de către şase preoţi din satele comunei Berca, primarul Valeriu Marcu a acordat titlul de cetăţean de onoare al comunei Berca unui fiu al satului, dr. Laurenţiu Tănase, lector al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti şi secretar de stat şi membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Acordarea acestui titlu s-a făcut la solicitarea preotului Sorin Pană, parohul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din Berca. "Când am făcut această întâmpinare către Consiliul local, am fost motivat în special de faptul că, în urmă cu doi ani, Academia Română i-a acordat domnului Laurenţiu Tănase Premiul "Dimitrie Gusti" pentru lucrarea "Pluralismul religios şi societatea românească". Pe lângă acest aspect, am fost motivat şi de faptul că, în perioada în care a fost secretar de stat pentru Culte, domnul Laurenţiu Tănase a ajutat foarte mult comuna şi, în special, bisericile noastre. În acea perioadă, în comuna noastră s-au construit trei biserici noi şi s-au reconsolidat, restaurat şi înfrumuseţat multe altele. Tot cu sprijinul domnului Tănase a fost construit Centrul rezidenţial săptămânal pentru copii "Sfânta Maria" de la Sătuc, administrat de Asociaţia Filantropia Berca. Acum se construieşte o nouă biserică la Lunca Răteşti, iar dânsul se implică şi acolo foarte mult. Este un fiu al satului care ţine foarte mult la locul natal şi se interesează mereu de problemele noastre", ne-a declarat pr. paroh Sorin Pană.