În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Evenimente duhovnicești de hramul Parohiei Oborul Vechi din București
Parohia Oborul Vechi din Capitală își va sărbători luni, 9 septembrie 2024, hramul închinat Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. În acest an, credincioșii bucureșteni se vor putea închina la racla cu un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
„Eveniment istoric pentru parohia noastră, deoarece la hramul bisericii noastre, în acest an va fi adusă pentru binecuvântarea și bucuria credincioșilor racla cu un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. În aceeași raclă sunt părticele din moaștele altor 22 de sfinți, între care îi amintim pe: Sfânta și Dreapta Ana, ocrotitoare a bisericii noastre; Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României; Sfântul Vasile cel Mare; Sfântul Teodosie de la Brazi. În aceeași raclă se află și o părticică din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Delegația cu racla în care se află sfintele moaște va ajunge la parohia noastră duminică, 8 septembrie, în jurul orei 19:00, după slujba Vecerniei cu Litia. Va rămâne aici până marți, 10 septembrie, ora 20:00”, ne-a spus părintele paroh Ciprian Tudor.
Duminică seară, de la ora 17:00 va fi săvârșită Vecernia cu Litia, urmată de Taina Sfântului Maslu și o procesiune în jurul bisericii cu racla adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. A doua zi, 9 septembrie, de la ora 8:00 va fi săvârșit Acatistul Sfinților și Drepților Ioachim și Ana, iar de la ora 8:30 slujba Utreniei. Sfânta Liturghie va fi săvârșită începând cu ora 9:30, de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse, Patriarhia Bulgariei. Luni, programul liturgic se va încheia cu Paraclisul Sfinților Ioachim și Ana, de la ora 19:00.
Marți, 10 septembrie, racla cu sfintele moaște va rămâne spre închinarea credincioșilor până seara, la ora 20:00. În această zi vor fi săvârșite Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfânta Liturghie, Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și Taina Sfântului Maslu.
Parohia Oborul Vechi este situată pe strada Traian nr. 204, în vecinătatea Foișorului de Foc.