Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Evenimente duhovnicești la Biserica „Sfântul Sava” din Iași
Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din municipiul Iași pregătește în perioada Postului Nașterii Domnului o serie de ateliere și evenimente duhovnicești pentru credincioșii parohiei și nu numai. Prima conferință din cadrul programului va avea loc duminica aceasta, 24 noiembrie 2019, și va fi susținută de arhid. lect. Sorin Mihalache.
În perioada noiembrie-decembrie 2019, ieșenii sunt invitați la Parohia „Sfântul Sava cel Sfințit” să participe la o serie de conferințe și evenimente organizate cu ocazia „Zilelor Parohiei”, dar și cu prilejul Postului Nașterii Domnului.
Programul evenimentelor este următorul:
23 noiembrie, 9:00-21:00 - Atelier de restaurare a vieții „Atenția - Piedici și strategii de cultivare”, formator: arhid. lect. Sorin Mihalache, vârstă beneficiari 16-18 ani, numărul de beneficiari - 20 de persoane.
24 noiembrie, 18:00 - Conferință Dialoguri de seară „Ratând esențialul - despre câteva dificultăți în gestiunea vieții spirituale și posibile remedii spirituale”, arhid. lect. Sorin Mihalache.
3 decembrie, 20:30 - Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Damaschin - Vecernie, Utrenie și Sfânta Liturghie.
4 decembrie, 17:00 - Zilele Parohiei - sărbătoarea Sfântului Sava cel Sfințit: slujba Vecerniei unită cu Litia.
5 decembrie, 7:30 - Zilele Parohiei - slujba Utreniei, Acatist și Sfânta Liturghie.
8 decembrie, 18:30 - Concert de colinde „Buna sara, c-a-nserat, la colindă am plecat!”, ediția a III-a.
17 decembrie 18:00 - Conferință: Dialoguri de seară „Echilibrul - notițe filocalice de pe frontul luptelor cotidiene despre pacea lăuntrică și beneficiile ei”, arhid. lect. Sorin Mihalache.
Pentru mai multe detalii cu privire la programul parohiei, puteți accesa pagina de Facebook Biserica „Sfântul Sava”.



.jpg)
