În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Evenimente liturgice în Mitropolia Olteniei
Duminica Sfintei Maria Egipteanca, a V-a din Postul Mare, a adunat sute de credincioşi la rugăciune în locaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul Mănăstirii „Sfânta Treime“-Strâmba Jiu.
Cel de-al cincela popas duhovnicesc al Postului Mare, închinat după tradiţie de Sfânta noastră Biserică Sfintei Maria Egipteanca, a fost marcat prin rugăciune şi comuniune euharistică în bisericile şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei. În Arhiepiscopia Craiovei, programul evenimentelor arhiereşti din această perioadă a fost încununat prin Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu în mijlocul obştii monahale a Mănăstirii „Sfânta Treime“, din localitatea Strâmba Jiu, judeţul Gorj.
„O binecuvântare atât pentru noi, cât şi pentru pământul acesta“
Sâmbătă, 28 martie, IPS Mitropolit Irineu a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică ce va fi ridicată în cartierul din zona magazinului Selgros, de lângă Craiova. În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi la eveniment, Mitropo-litul Olteniei a precizat că zidirea unei biserici este „lucrul cel mai de preţ în această lume, pentru că biserica este Casa Tatălui Ceresc. Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Duhul Sfânt a sfinţit-o, spunem la rugăciunea de sfinţire a bisericii. Deci, Cel care a zidit întreaga lume ne ajută să zidim şi noi această casă unde El, cu puterea Sa dumnezeiască, doreşte să locuiască şi să împărtăşească tuturor celor care cu credinţă şi cu evlavie intră în ea darurile Sale cele bogate. Prin urmare, lucrarea pe care noi o împlinim în această sâmbătă din Postul Sfintelor Paşti nu este o întâmplare, ci o rânduială divină. Faptul că Dumnezeu a rânduit astăzi a pune aici piatră de temelie pentru un nou locaş de închinare este o binecuvântare atât pentru noi, cât şi pentru pământul acesta, pentru locul acesta care primeşte pe el o casă a lui Dumnezeu“, a spus IPS Irineu.
Misiunea de a duce la bun sfârşit ridicarea sfântului locaş de rugăciune îi revine tânărului preot Răzvan Samfira, ajutat de enoriaşii care îşi doresc foarte mult o biserică în cartierul lor ridicat în ultimii ani la intrarea dinspre Caracal a municipiului Craiova.
Duhovnici noi pentru credincioşii din Arhiepiscopia Craiovei
Vineri, 27 martie, nouă tineri slujitori din Arhiepiscopia Craiovei au fost hirotesiţi duhovnici de IPS Părinte Irineu, în paraclisul Seminarului „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova. După săvârşirea sfintei slujbe, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit noilor duhovnici despre importanţa pe care o are Taina Sfintei Spovedanii în activitatea pastoral-misionară pe care preotul o desfăşoară într-o parohie. „Duhovnicia este un har încredinţat de Dumnezeu prin care vi se oferă prilejul să intraţi în comuniune cu credinciosul care a venit să-şi mărturisească păcatele, care a venit să se împace cu Dumnezeu, să primească harul şi să reia legătura cu Tatăl Ceresc, întrucât păcatul alungă harul şi duce la pierderea legă-turii cu Dumnezeu. Trebuie să reţinem că Spovedania oferă cea mai bună ocazie de a sta de vorbă cu credincioşii, de a-i îndemna să împlinească ceea ce ne cere Mântuitorul Hristos pentru mântuirea sufletelor. De asemenea, Spovedania este necesară, nu numai din poziţia preotului care săvârşeşte această Sfântă Taină, ci este necesară şi în calitatea de credincioşi care, la rândul dumneavoastră, trebuie să vă mărturisiţi păcatele“, a conchis IPS Irineu.
La final, fiecare preot duhovnic a primit din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce.
În cadrul slujbei de vineri, au fost hirotesiţi duhovnici: pr. Aurelian Dinuţ - Parohia Poiana Mare I, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, pr. Cătălin Ştefan Glăvan - Parohia Moţăţei I, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, pr. Ştefan Mădălin Petre - Parohia Filiaşi II, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, pr. Vasile Cătălin Mănescu - Parohia Hodoreasca, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, pr. Valentin Şerban - Parohia Câmpu Mare, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, pr. Ionuţ Robert Prioteasa - Parohia Răcarii de Sus, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, pr. Ionel Marcu - Parohia Ciutura, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, pr. George Apostolache - Parohia Unirea II, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, pr. Bogdan Adrian Ursan - Parohia Aninoasa, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj.
Evenimente liturgice în Episcopia Severinului şi Strehaiei
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit Sfânta Liturghie în Altarul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Cerneţi, judeţul Mehedinţi. Sâmbătă, 28 martie, Preasfinţia Sa a slujit Sfânta Liturghie în parohia mehedinţeană Jiana. Slujba euharistică a fost oficiată în biserica aşezământului monahal patronat de Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Nicodim a aşezat la inimile credincioşilor prezenţi îndemnul ducerii unei vieţi pline de sfinţenie, urmând faptelor sfinţilor, bineplăcuţii casnici ai lui Dumnezeu. După slujbă, prin purtarea de grijă a părintelui stareţ Augustin Dragomir, cei prezenţi au fost poftiţi la o agapă frăţească.
Vineri, 27 martie, credincioşii parohiei mehedinţene Crivina şi-au petrecut pe ultimul drum păstorul sufletesc. Preotul Aron Hogea a trecut la cele veşnice în ajunul Bunei Vestiri, pe 24 martie. Slujitorul Sfântului Altar a plecat către Împărăţia cerească după 28 de ani de vrednică pastoraţie, la vârsta de 52 de ani. Slujba Înmormântării a fost săvârşită de PS Părinte Nicodim, înconjurat de un sobor de preoţi.
Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit duminică la biserica din Parohia Greci, comuna Osica de Sus, judeţul Olt, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a liturghisit la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Paro-hia Mădulari, comuna Cernişoara, Vâlcea. (Arhid. Ioniţă Apostolache, diac. Gheorghe Cioiu, Cătălin Cernătescu)