Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat duminică, 22 februarie, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. În cuvântul de învățătură, ierarhul
Evenimentele Editurii Doxologia la Librex 2015
Editura Doxologia îşi aşteaptă vizitatorii la standul său de la nivelul 0 din Atrium, Palas Mall, în cadrul Târgului Internaţional de Carte LIBREX „Primăvara cărţilor la Iaşi“, în perioada 11-15 martie 2015, între orele 10:00-22:00 (miercuri - sâmbătă) şi 10:00-18:00 (duminică).
O ofertă editorială bogată pentru adulţi şi copii, cărţi de teologie şi spiritualitate, credinţă ortodoxă, poezie şi proză creştină, noi apariţii editoriale, reduceri de preţ şi oferte speciale - acestea sunt doar o parte dintre propunerile editurii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
De asemenea, editura îşi invită cititorii şi la două evenimente organizate în cadrul Librex 2015. Este vorba de:
- lansarea seriei de autor Mitropolitul Antonie de Suroj (prezentarea volumelor: „Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea“; „Rugăciunea care aduce roade. Buchet de texte duhovniceşti pentru lectură zilnică“; „Reflecţii. O călătorie duhovnicească“; „Asceza şi Căsătoria“), care va avea loc joi, 12 martie, de la ora 18:00, în Agora Ex Libris I; invitat: pr. Mircea Stoleriu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata, Iaşi;
- masa rotundă „Cartea românească pentru copii. Autori şi ilustratori“, care va avea loc vineri, 13 martie 2015, ora 17:00, Agora Ex Libris II; invitaţi: lect. univ. dr. Stelian Onica, prof. dr. Petru Sofragiu, Gabriel Poenaru, Dionis Spătaru, Anca Apostol.
Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, continuatoare a activităţii marilor ierarhi cărturari ai Moldovei, Varlaam, Dosoftei, Veniamin, caută să răspundă necesităţilor contemporane, aşa cum înaltele figuri eclesiastice amintite au căutat să o facă la vremea lor.



.jpg)
