Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Evocarea mărturisitorilor din temnițele comuniste la Buzău și Focșani
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat sâmbătă, 2 noiembrie, la Buzău, și duminică, 3 noiembrie, la Focșani, conferința „România. Jertfă și memorie”. Au vorbit părintele conf. dr. Gheorghe Holbea și scriitorul Mihai Gheorghiu. Cu această ocazie a avut loc și vernisajul unei expoziții cu chipurile mărturisitorilor români care au pătimit în temnițele comuniste, realizate de graficianul Aida Șușter-Boțan.
La eveniment au participat sute de buzoieni și vrânceni, preoți, profesori, tineri, precum și membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe.
Prezent la Focșani, ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, a felicitat organizatorii și a subliniat importanța transmiterii către generația tânără a adevărului istoric despre mărturisitorii din temnițele comuniste.
Asociația Femeilor Ortodoxe a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei organizează acest tip de manifestări în virtutea scopului statutar, și anume implicarea femeilor de credință creștină ortodoxă în renașterea spirituală a poporului român și deșteptarea spiritului misionar creștin-ortodox.



.jpg)
