Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Aradului
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Aradului s-a desfăşurat marți, 8 octombrie, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească pentru absolvenţii de la licență şi master ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, fii duhovniceşti ai eparhiei, care doresc să ocupe un post clerical vacant din județul Arad.
La examenul din Arhiepiscopia Aradului au participat 9 candidaţi. Comisia de evaluare, compusă din preoți profesori de specialitate şi părinţii consilieri de la Centrul eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, iar vicepreşedintele comisiei a fost Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al eparhiei.
În deschidere, Arhiepiscopul Aradului, după ce a arătat importanţa acestui examen care are drept scop evaluarea cunoştinţelor de specialitate, dar şi evidențierea chemării preoţeşti, i-a binecuvântat pe candidaţi şi le-a urat mult succes.
Examenul a debutat cu susţinerea probei scrise, în cadrul căreia candidaţilor li s-au evaluat cunoştinţele din domeniile administrativ-bisericesc, drept canonic şi legislaţie, pastoral-misionar şi social, catehetic, mass-media şi activităţi cu tineretul, economic-financiar şi patrimonial. Apoi, la orele prânzului, a avut loc proba practică, ce a constat în examinarea cunoştinţelor de tipic şi liturgică, muzică bisericească, omiletică şi catehetică. Prin acest mod se realizează o departajare a absolvenţilor care devin candidaţi pentru parohiile din eparhie.
După încheierea sesiunii de examen, în temeiul mediei obţinute, patru candidaţi au fost declaraţi promovaţi. Aceştia vor avea dreptul să candideze la ocuparea unui post clerical vacant din cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Valabilitatea examenului de capacitate preoţească pentru cei care au obţinut cel puţin media 9.00 este de 2 ani, iar pentru cei care au obţinut media sub 9.00 este de 1 an.